Marți, 14 Februarie 2023 06:58

Programul „Tomata 2023” aprobat de Guvern

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei care doresc să beneficieze de această schemă de ajutor trebuie să depună cereri în acest sens până cel târziu la data de 1 aprilie 2023. Cererile se depun la Direcțiile Agricole Județene, dar există și primării care sprijină fermierii și centralizează cererile, transmițându-le apoi mai departe către DAJ pentru a-i scuti pe fermieri de un drum în plus.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) mai arată că valorificarea producției se va face până la data de 30 iunie 2023, inclusiv.

„Venim în sprijinul fermierilor cu adoptarea din timp a Programului Tomata 2023 pentru a da predictibilitate tuturor celor care activează în acest sector al producerii de tomate în spații protejate, sau chiar celor care vor să acceseze pentru prima dată acest program.

Dacă ne uităm în anii anteriori, vedem că acest program necesar și foarte apreciat de legumicultori, a fost lansat la data de 1 aprilie în anul 2020, în data de 18 iunie în anul 2021 și la 3 februarie în anul 2022. Orice alt comentariu este de prisos”, declara ministrul Agriculturii, Petre Daea. 

Schema de ajutor are parte și de un element de noutate, fiind vorba despre efectuarea unei singure verificări, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare. Această schimbare a avut loc pentru simplificarea aplicării programului.

Documentele justificative se depun până la 14 iulie

De asemenea, este necesar să fie depuse și documentele justificative, fiind vorba despre copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică, factura și fila sau filele din carnetul de comercializare. Depunerea acestor documente trebuie să aibă loc până la data de 14 iulie 2023, inclusiv.

„Cererea, însoțită de documentele prevăzute, poate fi transmisă la DAJ și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant.

În situația în care solicitantul utilizează suprafețe de teren cu tomate în spații protejate situate în județe/UAT diferite, acesta va formula și depune o singură cerere de înscriere în program, la DAJ unde are suprafața cultivată cea mai mare”, a precizat Direcția Agricolă Dâmbovița.

Citit 1521 ori