Conferențiarul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, prof.univ.dr.ing. Cristiana Sîrbu, le-a prezentat, luni, elevilor de an terminal din cadrul Colegiului Comercial ,,Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu oferta educațională a acestei instituții de învățământ superior de stat. Universitarul le-a explicat liceenilor că ingineria civilă, a mediului și cea geodezică, dar și specializarea de inginerie și management a USAMV din cadrul FIFIM sunt căutate pe piața muncii, facultatea oferind studii de licență și master, de patru, respectiv doi ani.
,,Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București are 7 facultăți foarte importante și am considerat că este bine să ofertăm liceenii din Gorj cu specializările instituției, deoarece ne dorim ca anul universitar viitor să-i avem studenți la una dintre facultățile noastre”, a declarat Cristiana Sîrbu. gorjanul.ro