Luni, 14 Ianuarie 2019 22:13

Șase unități miniere, sub flama protestului pentru salarizarea în bătaie de joc a angajaților companiei

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 1200 de mineri de la șase unități aparținând Direcției Miniere a Complexului Energetic Oltenia s-au rupt de cordonul care îi lega de liderii de sindicat, vânduți administrației companiei, iar, vineri seara, au început, rând pe rând, să își strige nemulțumirile, oprind activitatea. Inițial, cei care au avut curajul să oprească producția au fost minerii de la Cariera Jilț Nord, asta vineri seara, urmați, dimineața, de colegii de la Cariera Jilț Sud, apoi de cei de la Cariera Roșiuța, de salariații ELCFU Motru, care au oprit livrările, duminică dimineața, și de angajații Carierei Tismana 1 și Tismana 2. CE Oltenia a fiert ca o oală sub presiune tot weekendul, protestatarii cerând prezența ministrului Energiei în Gorj. Au obținut, în schimb, o primă întâlnire, în această dimineață, cu Anton Anton, care și-a chemat la București, liderii Federațiilor din CEO, sindicaliști care nu au aderat însă la greva spontană, iar unii chiar au încercat să o oprească.

Complexul Energetic Oltenia este, pe jumătate, paralizat de acțiunile de protest spontane pornite una după alta în tot județul, afectând producția la cinci cariere și livrarea cărbunelui din Motru spre termocentralele din Dolj. Minerii au rupt pisica-n două, după ce au aflat că administrația nu le va mări salariile anul acesta, asta deși mulți dintre angajații din producție au salariul minim pe economie, lucrează în condiții care le pun viețile în pericol, în frig și nămoale, prestând cu lipsă maximă de personal, șapte zile din șapte, sub presiune și interdicții puse de administrație pentru ca felul precar cum muncesc minerii să nu devină public. Este relevant de altfel, mesajul dat de administrație când flama protestelor s-a aprins la Mătăsari, administrația avertizând minerii că vor răspunde pentru grevă, nu că le vor majora salariile ca altor bugetari, ori că le va oferi vouchere de vacanță.

“Ca urmare a întreruperii voluntare a lucrului în unele cariere din cadrul Societății Complexul Energetic Oltenia, cu consecințe iremediabile asupra activității companiei, a fost stabilită, de către conducerea Ministerului Energiei, o întâlnire între conducerea societății și partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, în data de 14.01.2019, ora 15.00(ora s-a modificat duminică la 8.00), pentru identificarea soluțiilor corespunzătoare.

Având în vedere posibilitatea producerii unor consecințe deosebit de grave asupra funcționării Sistemului Energetic Național, precum și pentru desfășurarea cu rezultate optime a întâlnirii stabilite, este necesară reluarea imediată a activității de producție” transmitea CEO, sâmbătă. După mesajul companiei alte unități au intrat în proteste.

Citit 2292 ori Ultima modificare Luni, 14 Ianuarie 2019 22:15