Vineri, 12 Aprilie 2019 03:00

SCM Rm. Vâlcea, la un pas să câștige campionatul național

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Handbalistele de la Rm. Vâlcea sunt de neoprit, după ce s-au impus și în fața celor de la Corona Brașov, scor 28-24. Echipa lui Perea a controlat autoritar partida cu formaţia braşoveană, iar Iryna Glibko a făcut un nou meci formidabil. Privită de suporteri aproape cu aceeași dragoste ca Oltchim, actuala echipă ocupă primul loc în Liga Florilor și are șanse chiar să câștige eventul în acest sezon.

SCM s-a prezentat cu: Dumanska, Blazek – Fernandez 7, Vasileuskaya 7, Glibko 4, Băcăoanu 4, Lopez 3, Vieira 2, Popa 1, Khouildi, Adespii, Craiu, Badea, Petrovic, Pricopi, Gavrila.

Antrenorul vâlcencelor, Florentin Perea, s-a arătat mulțumit de rezultatul obținut de echipa pe care o pregătește, dar nu și de numărul mare de ratări, care l-au exasperat pe tehnician:

„Am obținut 3 puncte importante, având în vedere că am jucat cu echipa de pe locul 3, o grupare puternică a momentului care se luptă pentru ocuparea unui loc pe podium în prima ligă. Sunt mulțumit de victorie, însă mai puțin mulțumit de numărul mare de ratări. Am ratat enorm, pentru tot campionatul. E bine că am câștigat. Nu s-a pus problema învingătoarei. Cred că am avut 15 ratări de pe semicerc, pe contraatac, din 7 metri, chiar și cu poarta goală. Sper să trecem peste aceste ratări, să remediem repede problemele și să jucăm cât mai constant. Orice punct contează până la final, mai avem patru meciuri, patru finale”.

Citit 1819 ori
Mai multe din această categorie: LPF 1 - Program »