Miercuri, 03 Mai 2023 17:07

Se ieftinesc anumite produse alimentare. Care sunt acestea!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului laptelui proaspăt de consum, la care au acceptat să participe toate marile reţele comerciale, se aplică începând de la 1 mai, pentru o perioadă de 6 luni, conform anunţului făcut recent de Consiliul Concurenţei. Reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%). 

Preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu a precizat, însă, că este posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente.

Toate marile reţele comerciale au acceptat să participe la acordul voluntar pentru reducerea preţului laptelui, ca urmare a discuţiilor iniţiate de Consiliul Concurenţei, iar în perioada următoare vor negocia cu fiecare procesator cu care colaborează, conform autorităţii de concurenţă, informează News.ro. 

Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit pentru o perioadă de şase luni şi urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanţi ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi ai Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România. 

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente”, a declarat recent Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Reducere de 20% la prețul laptelui de provenineță românească

Reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

„Ne aşteptăm că în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a subliniat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei va monitoriza această iniţiativă împreună cu instituţiile responsabile, precum Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), urmând să utilizeze Monitorului Preţurilor la Alimente, platforma online care afişează preţurile produselor alimentare.

Citit 1654 ori