Vineri, 21 Iulie 2023 09:42

Se schimbă legea în România la moșteniri, succesiuni, proprietăți

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De cele mai multe ori, autoritățile române și-au făcut un obicei din a introduce taxe noi sau a le majora pe cele existente. Din fericire, există și excepții de la regulă, iar o eliminare a unei taxe vizează proprietarii și moștenitorii. În plus, s-a schimbat și procedura.

O modificare adusă legislației pentru prima ieșire din indiviziune a bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor agricole, se află în procedură parlamentară. Dacă proiectul va fi adoptat, succesiunea se va putea realiza la primărie, iar procedura nu va mai implica achitarea unor taxe, la fel ca la notar. Inițiativa pe marginea acestui subiect a venit de la noul ministru al Agriculturii, Florin Barbu. În opinia sa, pentru continuarea și finalizarea procedurii de cadastrare și intabulare a tuturor imobilelor din România este nevoie de o reglementare care să soluționeze problema succesiunilor. „

Continuarea și definitivarea procesului de intabulare a terenurilor agricole, inclusiv prin măsuri de sprijin în vederea finalizării succesiunilor – proiectul de lege se află la Comisia de Agricultură și la Comisia Juridică din Camera Deputaților. Este un prim pas. Ideea mi-a venit din teritoriu, fiind deputat de Olt, discutând cu foarte mulți oameni în zona de sud. Și vă dau un exemplu: în Corabia există un singur notar care are 22 de unități administrativ-teritoriale, iar programarea pentru o taxă de succesiune durează”, a explicat Florin Barbu, potrivit Agrointel.ro.

În opinia ministrului, în forma actuală a legii, este foarte dificilă din punct de vedere birocratic comasarea terenurilor. El speră ca sarcina să fie lăsată în grija unităților administrativ-teritoriale, secretarii primăriilor să fie responsabili de indiviziunea fiecărui moștenitor.

Înainte ca noul proiect să-și facă simțite efectele, proiectul de lege trebuie să treacă de votul Parlamentului și apoi să meargă la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. După publicarea în Monitorul Oficial, românii vor avea o procedură simplificată la succesiune, cu cheltuieli mai puține.

Citit 1852 ori