Joi, 30 Aprilie 2020 00:01

Ședință la Camera Deputaților. Pe ordinea de zi, legea pentru amânarea plății chiriilor pe perioada stării de urgență

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Camera Deputaţilor se întruneşte, miercuri, în şedinţă, cu participarea efectivă a mai multor deputaţi, printre proiectele care urmează să fie dezbătute aflându-se şi cel privind amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă.

Pe ordinea de zi figurează şi proiectele pentru completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propunerea legislativă pentru completarea art. 135 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

De asemenea, se mai află pe ordinea de zi şi propunerea legislativă pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, cea privind aprobarea obiectivului de investiţii ”Spitale pentru România”, proiectul de lege referitor la trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca pentru Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca în domeniul public al judeţului Cluj.

Se regăsesc totodată, pe ordinea de zi, proiectele de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2020 referitoare la acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi, respectiv, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 referitoare la stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială.

Unele dintre aceste proiecte urmează să fie dezbătute în plen sub rezerva depunerii rapoartelor de la comisiile de specialitate.

Şi ultima şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor s-a desfăşurat cu prezenţa anumitor deputaţi - lideri ai grupurilor parlamentare, iniţiatori ai proiectelor, preşedinţi ai comisiilor de specialitate şi parlamentari nominalizaţi să ia cuvântul.

Citit 7016 ori