Marți, 19 Februarie 2019 08:50

Sediul ITM Gorj, spart de hoţi

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, din oraşul Târgu-Jiu, a fost spart în noaptea de duminică spre luni. Hoţii au intrat în sediu pe o fereastră din spatele clădirii, pe care au spart-o, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz.
Inspectorul şef al ITM Gorj, George Romanescu, a declarat, corespondentului mediafax, că luni dimineaţă sediul instituţiei a fost găsit spart.

„A fost spart, nu pot să spun când, dar a fost găsit de dimineaţă, unul din geamuri a fost spart, probabil s-a intrat înăuntru. Este la un birou de Evidenţă. Au fost criminaliştii, aşteptăm să vedem dacă lipseşte ceva de acolo. Am pus colegele de la Evidenţă să facă un inventar. Doar în birou acolo au intrat, nu au intrat mai departe. Nu avem camere, s-a intrat prin spatele clădirii, s-a spart un geam din spatele clădirii, între clădirea noastră şi clădirea vecină. Acolo nu avem camere”, a declarat George Romanescu.
Potrivit acestuia, hoţii au pătruns într-un spaţiu foarte îngust, între două clădiri.
„Este un spaţiu foarte mic, nu ştiu cum s-a intrat, dar Poliţia va vedea care este situaţia”, a spus şeful ITM Gorj. Poliţiştii se află la faţa locului, fiind deschisă o anchetă în acest caz.

Citit 1983 ori