Marți, 05 Februarie 2019 17:29

Senat: Drumurile forestiere trec din administrarea Romsilva în cea a consiliilor locale

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)


Senatul a adoptat, luni, un proiect care modifică Legea 192/2010 în sensul trecerii drumurilor şi căilor ferate forestiere, care deservesc fondul forestier naţional, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva în cea a unităţilor administrativ teritoriale şi a consiliilor locale.

 „Drumurile forestiere, căile ferate forestiere şi lucrările de corectare a torenţilor, precum şi terenurile aferente acestora, care fac obiectul trecerii, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi administrarea consiliilor locale ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului la cererea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz. Prevederile se aplică şi drumurilor forestiere, lucrărilor de corectare a torenţilor şi terenurilor forestiere aferente acestora care deservesc în totalitate fondul forestier proprietate publică a statului şi zonele turistice şi de agrement situate în perimetrul unei unităţi administrativ teritoriale”, prevede articolul 2 din proiectul legislativ.

Propunere legislativă pentru modificarea art.2 din Legea nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi adminstrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora a fost adoptată de senatori cu 90 de voturi „pentru” şi 12 voturi „împotrivă”
Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic a adoptat un raport de admitere cu amendamente admise.

„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea articolului 2 din Legea nr 192/2010, în sensul în care se propune trecerea drumurilor forestiere, căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestor să se facă fără acordul consiliului local, consiliului judeţean sau Consiliului Municipiului Bucureşti, după caz. Comisia pentru administraţie publică a transmis un aviz negativ”, potrivit raportului comisiei sesizate.

Citit 10935 ori