Sâmbătă, 18 Mai 2019 03:00

Simo eliminată de la Roma

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a fost învinsă de Marketa Vondrousova (19 ani, 44 WTA), cu 2-6, 7-5, 6-3, joi, în turul 2 al turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 3.452.538 dolari. Halep, care jucase finala la Roma în 2017 şi 2018, s-a înclinat după două ore şi 12 minute de joc, în faţa unei adversare cu unul dintre cele mai bune jocuri la retur din circuit. Vondrousova o mai învinsese pe Halep anul acesta, la Indian Wells, în optimile de finală, cu 6-2, 3-6, 6-2.

Halep nu a avut un început convingător de meci, a fost condusă cu 1-0 şi 2-1, dar apoi jocul său a căpătat consistenţă şi a adunat punct după punct, cu răbdare, reuşind să câştige primul set clar, cu 6-2. În setul secund, românca a avut mai puţină răbdare şi a încercat să scurteze schimburile de mingi, apărând astfel erorile neforţate. Vondrousova a condus cu 2-0 şi 3-1, a fost egalată, 3-3, iar cele două jucătoare au mers cap la cap, Halep a avut şansa de a trimite setul în tiebreak, a ratat-o iar apoi Marketa şi-a adjudecat setul cu 7-5.

În ”decisiv” s-a mers cu serviciul până la 3-3 pentru Vondrousova, care a salvat o minge de break şi apoi şi-a concretizat serviciul, apoi a făcut break şi s-a impus cu 6-3. Halep a avut 3 aşi şi a comis o dublă greşeală, iar Vondrousova a reuşit 2 aşi şi a comis 6 duble greşeli.

Românca a fost mai bună pe primul serviciu (69%-63%), iar Vondrousova pe al doilea (56%-38%) Cehoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 38-31, Halep făcând şi mai multe erori neforţate, 39-27.
Simona Halep, campioana de la Roland Garros, va primi pentru evoluţia sa la Roma un cec de 15.330 euro şi 60 de puncte WTA.

Citit 2047 ori