Vineri, 15 Noiembrie 2019 00:00

Sistemul public de sănătate- un bolnav în moarte clinică (partea a II-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Actul medical, condiționat de șpagă. Concurență neloială a medicilor

În ultimii ani, am dublat sau chiar triplat salariile personalului medical. Cu toate acestea, mulți medici nu au renunțat la șpagă. Și, nu în puține cazuri, actul medical este condiționat de șpagă! Ceea ce este foarte grav. O altă mare problemă a sistemului o reprezintă concurența neloială pe care o fac unii medici, care, la ora 13.00, rup ușa spitalului de stat și se duc să lucreze în privat, luând și pacienții după ei. De regulă, analizele și investigațiile complicate și costisitoare se fac la spitalele de stat, fiind decontate de Casă, iar la clinica privată medicul curant facturează consultul, care poate să însemne de la câteva sute până la câteva mii de lei. E o vorbă în popor: nu poți să fii cu fundul în două luntre. Într-un program de opt ore, să muncești și la stat și la privat cu normă întreagă. Trebuie separate apele. Venit cu o interdicție în lege care să nu mai permită această stare de lucruri. Asta nu înseamnă că încălcăm un drept constituțional, și anume dreptul la muncă. Există în România 188 de spitale private, care oferă foarte bune condiții de muncă medicilor și în general personalui medical care vrea să muncească în zona medicală privată.

 Discriminare între privat și stat. Anomalie ce trebuie corectată

Pe de altă parte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății trebuie să înceteze cu această perpetuă discriminare dintre privat și stat. Câtă vreme este asigurat, plătește CASS, pacientul are dreptul să aleagă unde să fie tratat: la o clinică privată sau la un spital public.

Din păcate, Casa decontează prea puțin, în unele situații sub 10%, din costul unei intervenții sau operații efectuată la un spital privat. În schimb, dacă vrei să te operezi la o clinică privată din Viena, Paris sau Berlin, statul decontează pe celebrul formular E-112 valoarea integrală a intervenției, care, în multe situații, e de ordinul zecilor de mii de euro, deși intervenția respectivă putea fi la fel de bine făcută și la o clinică privată din România și la un cost de trei-patru ori mai mic decât în străinătate. E o anomalie care, evident, trebuie corectată.

Sunt multe lucruri de făcut în ceea ce privește reforma unui sistem public de sănătate aproape necrozat. Chiar dacă Guvernul Orban are un mandat limitat de doar un an, chiar dacă în 2020 avem două rânduri de alegeri, este bine să pregătim reforma marilor sisteme publice încă de pe acum. Altminteri, o va face criza mult mai dureros.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 9295 ori Ultima modificare Marți, 19 Noiembrie 2019 13:55