Joi, 16 Martie 2023 15:25

Universitățile vor putea majora taxele de școlarizare cu rata inflației

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O prevedere prin care universitățile ar putea majora taxele de școlarizare în timpul ciclului de studii cu maximum rata inflației ar urma să fie introdusă în Legea Educației, potrivit reprezentanților studenților, după discuții cu Ministerul Educației. Studenții spun însă că vor insista, pe parcursul procesului de adoptare a noilor legi ale Educației, să fie prevăzut expres că taxele de școlarizare rămân neschimbate pe durata școlarizării.Potrivit vicepreședintelui educațional al ANOSR, Teodor Iancu, studenții au cerut Ministerului Educației să vină cu o reglementare ca taxa să fie majorată pentru cei care vor intra anul I, nu și pentru cei care studiază deja. „Este o problemă de previzibilitate, deoarece un student care a intrat în anul I, și a avut o taxă de o anumită sumă, are așteptarea rezonabilă ca ea să se mențină pe tot parcursul facultății. OK, e nevoie să mai crească taxele de școlarizare pentru că au crescut și costurile, înțelegem chestiunea aceasta chiar dacă nu ne bucură, dar totuși să se respecte un standard de proporționalitate”, a explicat studentul pentru G4media. 

Vicepreședintele ANOSR susține pentru „Adevărul” că această majorare a taxelor are efecte diverse, dar cel mai grav este abandonul școlar. El spune că, pe de-o parte, universitățile au simțit că această zonă poate fi exploatată, iar pe de altă parte, este și o strategie „pentru a crește competitivitatea privind locurile la buget”. Tânărul subliniază că aproape 40% dintre studenții de anul I nu ajung să-și dea licența, iar de cele mai multe ori, ei renunță la studii din cauza problemelor de ordin financiar.

Dezbaterea publică privind majorarea taxelor de studiu ale studenților a fost accentuată în ultima săptămână, după ce Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj a anunțat că vor crește taxele începând cu anul universitar 2023-2024. Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai a acuzat conducerea instituției că a majorat „excesiv” taxele de școlarizare cu aproape 40% în unele cazuri și nu s-a consultat cu reprezentanții studenților. „Spre exemplu, în cazul Facultății de Teatru și Film, taxele de școlarizare la specializări nivel licență au fost majorate de la 5.000 de lei până la 6.500 de lei. (…) raportându-ne la rata inflației, creșterile adoptate depășesc semnificativ parametrii acesteia”. Ca răspuns, Universitatea a transmis că taxele de școlarizare modificate se vor aplica doar studenților înmatriculați anul acesta, astfel încât contractele de școlarizare aflate în curs de derulare nu sunt afectate.

Ce taxe plătesc studenții

Unele universități au anunțat că își măresc taxele de școlarizare, diferențele fiind de la 300 de lei la 1.500 de lei. Potrivit instituțiilor, această majorare vine în urma scumpirii utilităților. În cazul Universității Babeș-Bolyai, din Cluj, cea mai mare diferență se observă la Facultatea de Teatru și Film unde taxa va crește de la 5.000 la 6.500 de lei și la Facultatea de Drept, unde studenții vor trebui să plătească 5.000 de lei, față de 3.600 cât a fost în anul 2022 - 2023.

Taxa de studii va fi majorată și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași cu cel mult 20%. Astfel, studenții care se vor înscrie în vară la facultățile de Litere, de Istorie sau de Biologie vor plăti mai mult cu 300, respectiv 500 de lei. „În ciuda a ceea ce se consideră, studenții cu taxă nu sunt cei care aduc venituri universității sau facultății la care sunt înscriși ei. Pentru că există o diferență foarte mare între finanțarea de bază pe care o oferă Ministerul, este undeva în jur de 6.500 de lei pe an și cuantumul taxei”, a spus pentru ProTV, Constantin-Iulian Damian, prorector al universității. Și în Brașov vor crește taxele, dar doar pentru studenții de la medicină, care vor plăti 7.000 de lei, în loc de 6.000.

În București, doar Facultatea de Drept a anunțat că va majora taxele de studiu. Potrivit unui anunț făcut de facultate, studenții vor plăti 6.000 de lei pentru licență, în loc de 5.000 de lei și 9.500 pentru doctorat.Universitatea București nu a anunțat încă cu cât vor fi majorate taxele, dar în prezent, studenții plătesc: 3.500 la Sociologie, 3.650 de lei la Jurnalism și Limbi străine, 3.850 de lei la Filosofie,  4.200 de lei la Biologie și 4.700 la Matematică și Informatică.

Citit 1596 ori