Vineri, 02 Aprilie 2021 08:31

Vânzarea CEZ România a fost finalizată

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Macquarie Infrastructure and Real Assets finalizează tranzacția prin care achiziționează activele românești scoase la vânzare de către CEZ Group

Astăzi, vânzarea activelor românești a fost încheiată între CEZ Group și fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA). Vânzarea include în total un număr de șapte companii românești, inclusiv rețeaua de distribuție a energiei electrice, furnizarea de electricitate și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, de la Fântânele – Cogealac, alături de celelalte companii. Acordul achiziției a fost semnat anul trecut, în luna octombrie, și tranzacția a fost aprobată de către Comisia Europeană – Direcția Generală de Concurență și de Consiliul Suprem de Apărare a Țării din România.

După 18 luni de la debutul procesului de divestment și un nivel ridicat de interes pentru active, demonstrat de investitori, activele românești deținute de Grupul CEZ au fost achiziționate de MIRA. Tranzacția a fost aprobată de către Comisia Europeană – Direcția Generală de Concurență și de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Șapte companii românești (Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România) își schimbă astfel acționarul începând cu data de 31 martie 2021.

„După 15 ani ca parte din CEZ Group, companiile românești și-au consolidat rolul lor în economia locală și au contribuit semnificativ la creșterea standardelor de calitate și inovație din sector. Sunt convins că MIRA, ca jucător cheie cu o importantă experiență în domeniu și cu o viziune de investiții pe termen lung, va consolida și mai mult rolul nostru și va sprijini nivelul înalt de expertiză al echipei noastre locale pentru un portofoliu mai puternic, în beneficiul direct al economiei locale și al clienților noștri.” – Ondrej Safar, CEO CEZ România.

MIRA este cel mai mare administrator de infrastructură la nivel internațional și este parte din Macquarie Group, aflat în top 10 companii din Australia în funcție de capitalizarea de piață. MIRA este un investitor pe termen lung cu o experiență vastă în administrarea infrastructurii de energie electrică cu rol esențial la nivel mondial. În prezent, MIRA are în portofoliul său de investiții 12.5 GW în capacități de energie regenerabilă și 200.000 kilometri de rețele de distribuție a energiei electrice din Australia, Austria, Finlanda, Spania și Statele Unite ale Americii.    

„Este nevoie de o infrastructură mai puternică și mai sustenabilă de energie pentru a facilita electrificarea în creștere a României și tranziția sa către o economie cu emisii scăzute de carbon. Afacerea în domeniul infrastructurii esențiale din acest portofoliu va juca un rol important în transformarea sistemului energetic din România și așteptăm cu nerăbdare să ne implicăm în dezvoltarea ei continuă”, a spus Leigh Harrison, Director al MIRA EMEA.

În ce privește tranzacția, toate operațiunile și contractele vor rămâne valabile și neschimbate pentru clienți, angajați și parteneri de afaceri. Prioritățile companiilor vor continua să se concentreze pe nevoile clienților și ale comunității, în timp ce echipa locală va continua să asigure o calitate înaltă, servicii sigure și produse livrate clientului final. 

Despre Macquarie Infrastructure and Real Assets

Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) este unul dintre cei mai importanți manageri de active alternative din lume. De peste 25 ani, MIRA s-a asociat cu investitori, guverne și comunități pentru a administra, dezvolta și îmbunătăți activele pe care se bazează mai mult de 100 milioane de persoane în fiecare zi. La 30 septembrie 2020, MIRA administra aproximativ 125 miliarde euro în active care sunt esențiale în dezvoltarea sustenabilă a economiilor și comunităților, incluzând 147 de afaceri în portofoliu, aproximativ 500 proprietăți imobiliare și 4,8 milioane de hectare de terenuri agricole. 

MIRA este parte din Macquarie Asset Management, ramura de management al activelor Macquarie Group, un grup financiar diversificat care oferă clienților soluții de administrare și finanțare a activelor, servicii bancare, de consultanță și de riscuri și capitaluri pentru datorii, capitaluri proprii și mărfuri. Fondat în 1969, Macquarie are 16,356 angajați în 31 piețe. În data de 30 septembrie 2020, Macquarie gestiona active în valoare de 339,9 miliarde euro.

Pentru mai multe informații, puteți accesa MIRAFunds.com.

Despre tranzacție 

Procesul de divestment a început pe 9 septembrie 2019. CEZ Group a primit oferte angajante pe 25 iunie 2020. Oferta renumitului investitor internațional Macquarie Infrastructure and Real Assets a fost evaluată ca fiind cea mai bună ofertă. CEZ a semnat contractul pentru vânzarea activelor românești cu ofertantul  câștigător pe 22 octombrie 2020. Tranzacția a fost aprobată de către Comisia Europeană - Direcția Generală de Concurență la Bruxelles pe 23 decembrie 2020 și de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării din România pe 05 ianuarie 2021.

Conform acordului cu cumpărătorul, finalizarea tranzacției, inclusiv plata prețului achiziției, este planificată pentru 31 martie 2021. 

Citit 3223 ori Ultima modificare Luni, 05 Aprilie 2021 08:35