Joi, 04 Iunie 2020 00:00

Vestea momentului pentru angajați!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul va acorda o serie de facilități angajaților, dar și angajatorilor începând cu luna iunie și va continua acordarea indemnizației de șomaj tehnic în domeniile unde există încă restricții. De asemenea, cei care angajează persoane de peste 50 de ani sau tineri între 16 și 29 de ani, vor beneficia la fel de anumite măsuri de sprijin.

Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă, continuând, totodată, acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, în domeniile de activitate unde există restricţii.
41,5% din salariul brut va fi decontat din bugetul asigurărilor pentru șomaj

Astfel, începând cu luna iunie, se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de 3 luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător căruia i se reactivează contractul de muncă suspendat anterior, potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

„Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă. Astfel, Executivul a stabilit că angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic în contextul pandemiei (…) şi cărora le sunt menţinute raporturile de muncă ulterior reluării activităţii de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020”, menţionează MMPS într-un comunicat transmis Agerpres.

 

Ce trebuie să facă angajatorii pentru a beneficia de această măsură

Pentru decontarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii vor suporta contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de măsură şi ulterior, după data de 25 a lunii următoare, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, o cerere însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de sprijin, precizează Ministerul Muncii.

„Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligaţia de a menţine raporturile de muncă ale salariaţilor până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri şi a situaţiei în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Mai mult, măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă”, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.

Modelul cererii pe care angajatorii trebuie să o depună pentru solicitarea decontării salariului angajatului urmează să fie aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Decontarea sumelor acordate se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor, prin virament în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, şi numai după verificarea îndeplinirii obligaţiilor declarative şi de plată aferente salariilor pentru care se suportă cota de 41,5%, notează MMPS.

De prevederile noului act normativ beneficiază şi persoanele care au convenţii individuale de muncă încheiate în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite de autorităţile competente, pot opta fie pentru aplicarea măsurii de susţinere a salariilor, fie pentru continuarea plăţii şomajului tehnic de la data de 1 iunie 2020, până la ridicarea acestor restricţii, menţionează Ministerul Muncii.

 

Guvernul acordă beneficii pentru angajarea persoanelor de peste 50 de ani

Pe de altă parte, Guvernul a mai decis să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi care sunt înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.

Guvernul a mai decis că de aceeaşi facilitate vor beneficia şi angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârşitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 şi 29 de ani.

Măsura de sprijin menţionată se aplică, în aceleaşi condiţii, şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile, prin concediere.

Angajatorii care vor opta pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile mai sus-menţionate vor fi obligaţi să menţină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaţilor, anterior perioadelor pentru care sunt obligaţi să le menţină, vor restitui agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.
Cheltuielile vor fi acoperite din fonduri europene

Banii se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora aceştia au sediul social. Procedura de acordare a sumelor se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANOFM.

Cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se vor acoperi din fonduri europene, în limita sumelor alocate şi în conformitate cu prevederile şi regulile aplicabile de acordare a finanţării, prin Ministerul Fondurilor Europene.

Angajaţii din instituţii şi autorităţi publice şi salariaţii din companiile care la data solicitării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu vor beneficia de măsurile de sprijin aprobate.

Actul normativ aprobat de Guvern mai stabileşte că pentru domeniile de activitate în care se menţin restricţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acordarea indemnizaţiilor de şomaj tehnic se prelungeşte de la data de 1 iunie 2020, fără întrerupere, până la ridicarea restricţiilor.

Prin adoptarea acestor măsuri de sprijin, Guvernul are în vedere consolidarea pieţei muncii, concomitent cu prevenirea creşterii ratei şomajului la nivel naţional şi asigurarea unei surse de venit salariaţilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

OUG nr. 92/2020 privind sprijinirea angajaţilor şi angajatorilor a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, iar măsurile sunt active începând cu data de 01 iunie 2020.

Citit 7005 ori