Sâmbătă, 31 August 2019 00:00

Vine criza! Ce ne facem? (partea a II-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cum să ne pregătim pentru criză

Deși se adună nori negri pe cerul planetei, pe Dâmbovița curge doar lapte și miere. Suntem deja în campanie și toate partidele anunță prosperitate și bunăstare pe linie. Continuăm să ne împrumutăm la dobânzi de peste 5% ca să plătim salarii și pensii majorate, în loc să construim drumuri, fabrici, uzine, spitale și școli. Datoria externă totală a României a depășit 103 miliarde euro.

Doar în contul dobânzilor vom plăti, anul acesta, aproape 4 miliarde euro, echivalentul a patru autostrăzi Pitești-Sibiu sau trei autostrăzi Comarnic-Brașov. Pentru că ne-am întins mai mult decât ne ține plapuma, pentru că ANAF nu ține ritmul în ceea ce privește colectarea veniturilor cu creșterea galopantă a cheltuielilor publice, deficitul bugetar la șase luni a ajuns la o valoare record de aproape 20 miliarde lei, adică 1,9% din PIB, față de 14 miliarde lei, respectiv 1,4% din PIB, la primele șase luni anul trecut. Excesul de masă monetară din piață stimulează importurile, câtă vreme economia românească nu poate să satisfacă nevoile cetățenilor. Se așteaptă pentru 2019 un deficit de balanță comercială de 17 miliarde euro, cu 2 miliarde euro mai mult decât anul trecut, sau cu 4,5 miliarde euro mai mult decât în 2017.

Industria românească, puțină, comparativ cu ce am avut înainte de 1989 și raportat la potențialul ei de dezvoltare, a început să-și reducă ritmul de creștere. Asistăm chiar la un recul concretizat într-o scădere a producției industriale de 7% în serie brută în iunie 2019 față de mai 2019.
În loc să restructurăm aparatul bugetar, să optimizăm cheltuielile din sectorul public, să prioritizăm investițiile, să reformăm statul și marile sisteme publice, asistăm neputincioși la un interminabil război între palate și la o luptă absurdă între partide pe ciolan. În timp ce noi ne scoatem ochii și ignorăm avertizorii crizei, nerezidenții își lichidează depozitele de o manieră alarmantă.

Soldul depozitelor nerezidenților în România s-a redus de la 2,6 miliarde euro la 30 iunie 2018 la 710 milioane euro la 30 iunie 2019! Și investitorii străini ocolesc România, volumul investițiilor străine directe fiind mai mic cu 15% în primul semestru din 2019 față de perioada similară a anului trecut. Și unii și alții or știi ceea ce conducătorii noștri mult iubiți nu știu sau refuză să creadă: Vine Criza! Precum în 2009, ne va găsi cu cămara goală, cu deficite structurale, bugetare și de cont curent cât Casa Poporului.

Cu ce o să hrănești poporul în criză? E o întrebare la care cei care conduc România trebuie să găsească cât mai repede răspuns.

Criza nu oferă decât soluții dureroase. Să ne aducem aminte de ce s-a întâmplat în 2009-2010. În ceea ce-l privește pe cetățeanul de rând, este bine să devină mai chibzuit în cheltuirea banilor, să mai pună ceva mărunțiș la ciorap, să vândă ce are de vândut azi, terenuri și imobile, și să se abțină să cumpere astfel de proprietăți și implicit titluri de valoare. Le va putea cumpăra mai ieftin cu 10-20% peste un an. Economiile în aur sunt binevenite pe orice vreme de recesiune sau de creștere economică. În rest, să ne rugăm Domnului să trecem cu bine și de criza asta.

Av.Dr. Remus Borza

Citit 9754 ori