Miercuri, 20 Februarie 2019 11:16

Ziua Brâncuşi, marcată la Târgu-Jiu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autorităţile locale din municipiul Târgu-Jiu marchează Ziua Brâncuşi, cu ocazia împlinirii a 143 de ani de la naşterea sculptorului gorjean, prin organizarea unei conferinţe ştiinţifice, a unui vernisaj şi a unui concert al solistei Alexandra Fits.

Potrivit reprezentanților primăriei, manifestările dedicate lui Constantin Brâncuşi au debutat luni cu vernisarea expoziţiei „Umbra”, a sculptorului Valer Neag, marţi urmând să aibă loc conferinţa ştiinţifică „Brâncuşi – La vie, la mort, le temps”, susţinută de către criticul de artă francez Serge Fauchereau, autor al lucrării „Pe urmele lui Brâncuşi”, apoi vernisajul expoziţiei „Secvenţe” a artistului plastic clujean Vasile Tolan, iar seara se va încheia cu un concert susţinut de către solista Alexandra Fits, acompaniată la pian de Mariano Castro.

Totodată, actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu vor prezenta, la Teatrul „Odeon” din Bucureşti, începând cu ora 19.00, piesa „Sărutul”.

„Referitor la Ziua Naţională Brâncuşi, suntem bucuroşi şi onoraţi să-l sărbătorim pe patronul spiritual al oraşului nostru în Bucureşti, vom fi la Teatrul ‘Odeon’, la acest eveniment organizat în parteneriat cu Liga Culturală ‘Fiii Gorjului’, cu Asociaţia ‘Acasă la Brâncuşi’, cu Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean. Spectacolul ‘Sărutul’, în regia domnului Horaţiu Mihaiu şi coregrafia Mălinei Andrei, va fi prezentat pe 19 februarie, la ora 19,00, la Teatrul ‘Odeon’ Bucureşti. Este o adevărată bucurie pentru noi, pentru că e cea mai bună locaţie în care să putem desfăşura la standardele cele mai apropiate de cele pe care le avem şi noi aici, la sala din Teatrul Dramatic ‘Elvira Godeanu’, şi suntem mândri că o putem face, mai ales că vom avea parte de invitaţi de marcă, atât oficialităţi de la nivel local, judeţean şi naţional, dar şi oameni de teatru, critici”, a declarat, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă organizată de Primăria Târgu-Jiu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Cosmin Brehuţă.

Citit 1960 ori