Vineri, 25 Ianuarie 2019 20:23

ANAF a demarat operaţiunea „Iceberg”, prin care va verifica marile companii din ţară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operaţiunea „Iceberg”, care reprezintă o acţiune de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile de activitate economică din România, potrivit unui comunicat de presă transmis joi.

„Operaţiunea «Iceberg» se va desfăşura pe întreaga durată a anului 2019 şi presupune intensificarea controalelor şi eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul menţinerii unui tratament echidistant pentru toate categoriile de contribuabili care desfăşoară activităţi în România”, au anunţat reprezentanţii Fiscului.

Astfel, principalele direcţii de acţiune ale ANAF, în perioada următoare, sunt combaterea fenomenului externalizării profitului, verificarea manierei în care companiile mari gestionează relaţiile economice între companii din grupul din care fac parte şi destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin identificarea şi instrumentarea fenomenelor de fraudă fiscală cu implicaţii fiscale negative semnificative asupra bugetului statului, a mai informat Fiscul joi.

„În vederea realizării obiectivelor, la nivelul ANAF s-a constituit o echipă de lucru formată din specialişti din cadrul Agenţiei, care va iniţia verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate economică. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispoziţiile Codului de procedură fiscală precum şi a legislaţiei din domeniu”, au detaliat reprezentanţii ANAF.

Citit 11685 ori