Miercuri, 15 Iulie 2020 14:34

Ce s-a descoperit în agenda lui Orban. ”Probabil, lucrul acesta se va întâmpla în viitorul apropiat”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Particip la unele întâlniri ale premierului pe probleme economice. Dacă vă uitați pe agenda publică a primului-ministru, veți observa că, în fiecare zi, Ludovic Orban are cel puțin trei întâlniri cu reprezentanții mediului antreprenorial, al mediului de afaceri, companii românești, companii străine, sindicate, asociații, ONG-uri. Zi de zi! Inclusiv sâmbăta și duminica”, a spus Remus Borza, joi, la DCNews.

„La fel cu parlamentarii”, a precizat deputatul, adăugând: „În fiecare săptămână, joi de regulă, de la ora 17.00, premierul se întâlnește cu câte cinci parlamentari. Deci, există dialog și la nivel parlamentar, există consultare. Dar cel mai important lucru e că există consultare cu cei vizați, cu cei chemați să facă performanță economică, și anume mediul de afaceri!”

„Există transparență și bună credință”, a subliniat Remus Borza. „Eu am lucrat cu foarte mulți premieri în ultimii ani. Ludovic Orban are această capacitate de sinteză, de analiză pe zona economică.

Puțini premieri au avut un astfel de grad de înțelegere al fenomenului economic. Acum, sigur, cu o floare nu se face primăvară. E nevoie de mai mulți oameni din zona economică în aparatul de lucru al premierului. Probabil, lucrul acesta se va întâmpla în viitorul apropiat”, a mai spus Remus Borza.

Citit 6216 ori