Marți, 26 Februarie 2019 13:30

Cele mai vechi oase umane din Europa au fost descoperite într-o localitate din Oltenia

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Controversatele oase umane datate în urmă cu peste 2 milioane de ani, dar şi alte descoperiri aparţinând aceleiaşi perioade, făcute într-o localitate din Oltenia, îi fac pe unii specialişti să considere Vâlcea „una dintre cele mai vechi zone cu vieţuire umană din lume”.

 

Potrivit Adevărul, descoperiri importante au fost făcute în urmă cu aproape şase decenii în satul Bugiuleşti din comuna Tetoiu, pe Valea Olteţului din judeţul Vâlcea. Este vorba despre nişte oase, botezat „Homo Olteniensis”, descoperite de Constantin S. Nicolaescu – Plopşor (1900 – 1968), arheolog, istoric, membru corespondent al Academiei Române. Pe lângă acestea, s-au găsit şi nenumărate rămăşiţe de animale care, potrivit specialiştilor, au fost sacrificate de o ceată de vânători primitivi, judecând după resturile de „unelte” descoperite.

Fosilele umane au fost duse la Institutul de Arheologie din Bucureşti, iar restul descoperirilor – depozitul de oase provenind de la 23 de mamifere – la Muzeul Olteniei Craiova, al cărui director a fost Plopşor multă vreme. Vechile urme de activitate umane au fost descoperite în 1962, în Valea lui Grăuceanu din satul Bugiuleşti, comuna Tetoiu, pe Valea Olteţului.În urmă cu şapte ani, o altă echipă de cercetători americani a revenit în situl de la Tetoiu, de pe Valea Olteţului, conduşi de Claire Terhune, profesor asistent la Departamentul de Antropologie al Universităţii din Arkansas.Timp de patru ani s-a lovit de un mister profund în ceea ce priveşte documentele săpăturilor din anii ’60, care păreau de negăsit: „registre pierdute”, fotografii cu presupusele unelte descoperite în Valea Olteţului despre care nimeni nu părea să mai ştie unde sunt. Cu ajutorul unei hărţi din anii ’70 şi a tehnologiei actuale a ajuns în zonă, dar: „E foarte greu să identifici vechile situri din anii ’60-’70. Nu că s-ar fi mutat, dar peisajul s-a schimbat”, a explicat ulterior cercetătoarea.

În 2016, într-un articol publicat în „Researchfrontiers.uark.edu”, Terhune recunoştea că situl de pe Valea Grăunceanu / Greceanu / Grănceanu, din judeţul Vâlcea: „este unul dintre cele mai interesante situri din lume… un imens şi bogat depozit de fosile de mamifere şi vertebrate. Aceste specii dispărute includ mamuţi, pisicile cu colţi sabie şi strămoşii preistorici ai girafei, cerbi giganţi, cai, rinoceri, lupi, urşi, hiene şi primate similare cu babuinii de astăzi.” Lăsând la o parte orice teorie a conspiraţiilor, prin urmare, fragmentele de oase de animale descoperite, datate tot în urmă cu două milioane de ani: de la fosile de girafă, până la rămăşite de maimuţă şi urs sunt de netăgăduit.

Citit 2071 ori