Miercuri, 05 Iunie 2019 03:00

Europarlamentare cu surprize (partea a III- a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

PSD își menține majoritatea la Camera

Miercuri săptămâna trecută, PSD a fost la un pas să piardă și președinția Camerei Deputaților. Ar fi fost o lovitură care i-ar fi destabilizat definitiv. Vechiul aliat, UDMR, care a obținut atât de mult pentru comunitatea maghiară de la guvernările PSD-iste, a renunțat la protocolul de colaborare cu PSD-ALDE și pentru prima dată în istoria parlamentară a acestei formațiuni a revendicat postul de președinte al Camerei Deputaților.

După intervenția președintelui Iohannis, USR a renunțat la candidatul propriu și împreună cu PMP au susținut candidatul liberal. În atare condiții, PSD, care pierduse majoritatea în Cameră, avea nevoie de voturile ALDE, minorităților naționale și o parte din voturile celor de la Pro România. După o negociere fulger între Ciolacu și Ponta privind recunoașterea grupului parlamentar Pro România a venit o lovitură de la partenerii de coaliție, respectiv de la oamenii lui Tăriceanu, care au refuzat să susțină și să voteze candidatul PSD. Au urmat trei ore de suspans. Cum s-a ajuns la acest blocaj? În dimineața zilei de miercuri, Robert Cazanciuc, președintele Comisiei juridice din Senat, a pus pe ordinea de zi cererea DNA de ridicare a imunității lui Tăriceanu. Colac peste pupăză, votul din Comisie a fost favorabil începerii urmăririi penale față de președintele Senatului. A trebuit să vină Dăncilă în Parlament, să-i dea asigurări lui Tăriceanu că în Plenul Senatului se va respinge cererea DNA. Într-un final, s-a supus la vot, iar candidatura lui Marcel Ciolacu a întrunit 172 de voturi, iar a Ralucăi Turcan 100. In extremis, PSD și-a păstrat conducerea Camerei Deputaților, dar greșeala de dimineață putea să le fie fatală. Asta arată deruta, confuzia și surescitarea care i-a cuprins pe unii PSD-iști.

Anticipate sau moțiune?

Mai nou, Iohannis le arată PSD-iștilor drobul de sare. Aici mă refer la dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate. Scenariu puțin dorit și puțin probabil. Sunt și câteva obstacole de ordin constituțional. Cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, președintele nu poate dizolva Parlamentul. Mandatul lui Iohannis expiră pe 21 decembrie. Asta înseamnă că până pe 21 iunie trebuie să cadă la vot de trei ori Guvernul pentru a se putea merge la anticipate. Câtă vreme Guvernul Dăncilă nu demisionează, anticipatele reprezintă doar o utopie. Victoria lui Ciolacu a însemnat mult pentru moralul parlamentarilor PSD. Sigur, rămâne varianta unei moțiuni de cenzură care să treacă și, ulterior, respingerea a încă două Guverne. Partidele de opoziție, după votul din 26 mai, au obligația politică de a încerca sau măcar de a mima tentativa de înlăturare a PSD de la guvernare. Așa stând lucrurile, săptămâna viitoare, PNL va depune moțiune de cenzură. PSD poate temporiza discutarea și votarea moțiunii. Câștigă astfel vreo zece zile. Chiar dacă moțiunea s-ar vota săptămâna viitoare, șansele ca ea să treacă sunt minime. PNL, USR, PMP și Pro România nu au decât 183 de mandate. Chiar dacă toți cei 17 deputați ai minorităților naționale ar susține moțiunea, tot le mai trebuie 33 de voturi. Puțin probabil să existe 33 de trădători în PSD și ALDE. Pe de altă parte, PSD și ALDE au 239 de mandate împreună, cu șase peste majoritatea cerută de lege pentru a duce la căderea guvernării. Și PSD și ALDE vor trebui să rămână uniți și să păstreze cel puțin pentru următoarele șase luni puterea cu orice preț, altminteri vor fi istorie. Acesta e și calculul lui Iohannis și al partidelor din opoziție. Să-i lase pe cei din PSD-ALDE să se erodeze și mai mult la guvernare, sperând că la anul, fie la anticipate sau la termen, PSD să nu obțină mai mult de 15% și ALDE să nu facă pragul, urmând ca PNL și USR să obțină o majoritate confortabilă de peste 50%, neavând nevoie nici de voturile UDMR sau ale Pro România ca să formeze un Guvern. Opoziția nu vrea să repete istoria guvernării tehnocrate din octombrie 2015-ianuarie 2017. Scoaterea PSD de la guvernare le-a oferit timpul necesar pentru a se reabilita și reinventa. În decembrie 2016, au obținut un scor istoric: 45%. O guvernare azi a partidelor din opoziție e un act sinucigaș, pentru că, într-un an, nu vor reuși nici măcar să se debaraseze de sutele de mii de PSD-iști din toate ministerele, instituțiile, autoritătile și deconcentratele din țară. Acești funcționari angajați politic vor lucra cu frâna trasă și chiar vor sabota eforturile unui guvern inamic, care va trebui să-și asume, printre altele, și restructurarea aparatului bugetar. Așa stând lucrurile, PSD are o șansă de a se menține la guvernare și de a obține un scor mai bun la localele și parlamentarele de anul viitor decât cel înregistrat pe 26 mai, cu condiția să-și calibreze corect mesajele, raportat la nevoile reale ale românilor, să schimbe echipa de comunicatori și conducători, să promoveze meritocrația și nu mediocritatea, viziunea și nu servilismul, curajul și nu lașitatea. Dar cel mai important e să-și asume reforma statului și a marilor sisteme publice.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10607 ori