Vineri, 02 Octombrie 2020 09:03

Guvernul Orban cere introducerea de restricții în România! Unde vor fi aplicate noile măsuri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarii, până la alegerile locale, s-au temut să ia decizii și să se implice activ în impunerea măsurilor de protecție sanitare. În momentul de față, primarii sunt aleşi, sunt aleşi pe mandate de patru ani, au deplină autoritate și avem nevoie de colaborarea primarilor și autorităților locale alese, a cerut Ludovic Orban.

Premierul Ludovic Orban a făcut miercuri seară declarații extrem de îngrijorătoare despre introducerea de noi măsuri privind restricții impuse în România, în contextul pandemiei de coronavirus.

El a avertizat autoritățile locale să se implice în împiedicarea transmiterii noului coronavirus, inclusiv prin introducerea de restricții, acolo unde este nevoie.

”Am solicitat intensificarea controalelor privitoare la respectarea regulilor, de asemenea, luarea de decizii foarte clare. Acolo unde legislația impune, trebuie introduse decizii de restricții pentru a putea preveni răspândirea virusului. De asemenea, am solicitat Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, oriunde situația o impune, să ia decizii de carantinare fie de localități, fie de zone.”, a declarat Orban.

”Se vede clar că riscul cel mai mare de infectare a fost în cadrul evenimentelor: nunți, botezuri, etc, în care nu s-au respectat numărul de persoane și celelalte măsurile de protecție.

Un alt factor mare de risc a fost constituit de transportul persoanelor.”, a declarat Ludovic orban.

”Acolo unde situația o impune, trebuie introduse restricții pentru împiedicarea transmiterii coronavirusului.

Am cerut autorităților locale ca, acolo unde situația o impune, să introducă restricții.

Până la alegerile locale, mulți primari s-au ferit să intervină. Acum e cazul să ia măsuri, să intervină”, a cerut Premierul.
”Avem nevoie de colaborarea primarilor”

”În ceea ce privește comunicarea publică, am solicitat prefecților, imediat după depunerea jurământului a noilor primari aleşi, să organizeze întâlniri în fiecare județ cu primarii și să solicite primarilor implicarea activă în asigurarea respectării măsurilor de protecție sanitară atât prin comunicare publică, cât și prin implicarea structurilor din subordinea primăriilor în respectarea reglementărilor sanitare.

Primarii, până la alegerile locale, mulți dintre primari s-au temut să ia decizii și să se implice activ în impunerea măsurilor de protecție sanitare.

În momentul de față, primarii sunt aleşi, sunt aleşi pe mandate de patru ani, au deplină autoritate și avem nevoie de colaborarea primarilor și autorităților locale alese în reducerea numărului de infectări și în asigurarea respectării măsurilor de protecție sanitară.”, a explicat el.
Carantină la intrarea în țară

De asemenea, Premierul Ludovic Orban a vorbit despre măsurile de carantină ce vor fi impuse persoanelor care vin în România.

”De asemenea, am discutat împreună cu colegii, știţi că nu am mai actualizat situația țărilor, pentru că la nivel european a fost o dezbatere și am așteptat să se ia o decizie la nivel european privind modalitatea unitară de respectare, de introducere a măsurilor privind deplasările în cadrul Uniunii Europene între țări. Nu s-a luat o decizie.

Din acest motiv, vom decide luni în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior pe ultimele 14 zile nivelului din România.”, a spus Orban.

Astfel, cei care vin din zonele cu risc crescut vor fi nevoiți să prezinte un test negativ cu privire la infecția cu noul coronavirus.

În cazul în care acest test nu există sau persoana refuză să facă unul la intrarea în țară, va fi obligată să stea 14 zile în carantină, a mai precizat șeful Guvernului, anunță capital.ro.

Citit 5407 ori