Joi, 25 August 2022 18:14

Începe programul „Litoralul pentru toți” 2022. Care sunt condițiile

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii care sunt dornici să ajungă pe litoral au parte de o veste bună. Ei pot avea parte de vacanțe ieftine la mare în România. În foarte scurt timp va începe programul "Litoralul pentru toți" 2022. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să ajungă la malul Mării Negre. 

În câteva zile se dă startul programului Litoralul pentru toți 2022. Acest program este o măsură socială dezvoltată de Federația Națională a Turismului Românesc în care sunt incluse unități de cazare care au prețuri mult mai avantajoase față de cele din vârf de sezon.

„Programul social „Litoralul pentru toţi” va debuta duminică, 28 august 2022. El se va întinde până spre finalul sezonului. „Litoralul pentru toți” se află la a 41-a ediție. El este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. 

Cei care beneficiază de programul social Litoralul pentru toţi vor avea posibilitatea de a-și organiza o vacanță pe litoral, la costuri reduse.

Prețuri mai mici cu până la 75%, față de lunile anterioare

Hotelierii din stațiunile de la Marea Neagră îi așteaptă pe turiști cu prețuri mai mici cu până la 75%, față de lunile anterioare. Tarifele unităților de cazare de la Marea Neagră pornesc de la 35 de lei pe noapte, mai mici cu 75%, față de tarifele de la începutul luni iulie și august.

Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopţi de cazare. 

Rezervările se pot face atât la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.

Cât va costa o noapte la un hotel de 3 stele

Până acum, un număr de 28 de unități de cazare din toate stațiunile de la Marea Neagră au anunțat că o să aibă prețuri mai mici la cazare. 

Federația Patronatelor din Turismul Românesc este de părere, însă, că în program se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri. 

Acesta ar urma să pună la dispoziția turiștilor aproximativ 10.000 de locuri de cazare pe noapte. Trebuie menționat că FTPR este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hoteluri restaurante”, având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Citit 1503 ori