Vineri, 08 Martie 2019 02:00

La volan cu permis de conducere fals

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere ucrainean fals, pentru automarfarul pe care îl conducea.

 În data de 06.03.2019, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița rutier, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul ucrainean Z.M., în vârstă de 24 de ani, la volanul unui automarfar marca Scania, înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Ucraina. Colegii noştri au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto autentic, acesta fiind fals, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că tânărul deţinea permis de conducere doar pentru categoria  B. 

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 150 de euro.  

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Țigări de contrabandă confiscate de polițiștii de frontieră severineniPoliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți – Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Timişoara au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, peste 1.300 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 15.700 lei.Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinți au organizat și desfășurat în zona de competenţă acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.Astfel, au fost depistate trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care transportau cantitatea de 1.310 pachete cu ţigări, diferite mărci, fără marcaje fiscale. În cadrul verificărilor, persoanele au declarat că intenţionau să comercializeze ţigările pe piaţa neagră din municipiul Drobeta Turnu Severin. Ţigările, în valoare totală de peste 15.700 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi fraude vamale.

Citit 1996 ori