Marți, 31 Mai 2022 00:28

Marius Budăi, a precizat cine sunt pensionarii care vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de 950 de lei în lunile următoare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acesta a explicat, ce pensionari vor primi vouchere sociale de 250 de lei şi cine va primi cei 700 de lei promişi de stat. 

„Cei care vor primi vouchere sociale de 250 de lei sunt pensionarii, persoanele cu dizabilităţi, categoriile vulnerabile care au venituri până la 1500 de lei. Aceştia vor primi în lunile iunie, august, octombrie şi noiembrie câte 250 de lei. În luna iulie vor primi 700 de lei pensionarii cu venitul de până la2.000 de lei. Indemnizaţia de handicap nu o luăm în calcul.

Avem experiența acelui pachet când s-au dat acele carduri pentru persoanele peste 70 de ani. S-au găsit solutți cu sprijinul furnizorilor. Reamintim că 50% din fondurile aferente se decontează prin fonduri nerambursale și a fost o condiție”, a menţionat ministrul la România Tv. Marius Budăi a declarat recent că voucherele de 50 de euro pe care pensionarii le vor primi la două luni vor fi distribuite pe de Poşta Română, pe măsură ce furnizorii tipăresc cardurile pe care vor intra aceşti bani. 

„Nu aşteptăm ca furnizorii de carduri să tipărească şi să imprime toate cardurile. Pe măsură ce avem loturi de carduri gata imprimate, prin Poşta Română le vom livra, de la începutul lunii iunie, către populaţie ”, a arătat Marius Budăi recent, conform româniatv.net

Citit 1549 ori