Vineri, 05 Februarie 2021 08:36

Ministrul Educației anunță modificările din anul școlar 2021-2022. Vacanța intersemestrială va fi comasată cu vacanța de iarnă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul școlar 2021-2022 va începe cel mai probabil pe 13 septembrie 2021, cu derulare cu prezență fizică la clase, iar primul semestru se va încheia înainte de vacanța de Crăciun, la fel cum a fost în anul școlar 2019-2020. 

Vacanța intersemestrială din februarie, nu va fi desființată ci va fi comasată cu vacanța de iarnă, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24. 

”Am lucrat la structura calendarului anului școlar 2021-2022, îl văd cu un început de școală în luna septembrie, n-o să spun dacă în prima sau în a doua zi de luni a lunii septembrie, probabil că în a doua zi de luni a lunii septembrie, cu derulare cu prezență fizică, cu un prim semestru care să se încheie înainte de sărbătorile de Crăciun.

Nu am înțeles exact care este sensul să faci ore până de Crăciun, să intri în vacanță de Crăciun și de Anul Nou, după care să revii la școală și să încerci să-ți aduci aminte ce ai învățat înainte de Crăciun și să iei note, după care să intri într-o altă vacanță. 

Ne gândim la o structură în care să se încheie semestrul I înainte de Crăciun: s-a predat, s-a învățat, s-a evaluat, copiii pleacă liniștiți în vacanță, profesorii de asemenea pot pleca fără griji în vacanță care să fie mai lungă cu o săptămână, după care să înceapă semestrul II.” a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24. 

”Vacanța intersemestrială nu va dispărea, ci va fi comasată cu vacanța de iarnă” a mai precizat Ministrul Educației

Citit 4146 ori