Vineri, 13 Mai 2022 00:32

Noua strategie a UE pentru protejarea și capacitarea copiilor în mediul online

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o nouă strategie europeană cu scopul de a îmbunătăți serviciile digitale adaptate copiilor și de a se asigura că fiecare copil este protejat și respectat online. Majoritatea copiilor din Uniunea Europeană folosesc zilnic smartphone-uri şi aproape de două ori mai mult decât în urmă cu zece ani, iar acest lucru se întâmplă de la o vârstă mult mai fragedă, potrivit unui comunicat al CE. 

În ultimii zece ani, s-au schimbat dramatic atât tehnologiile digitale, cât și modul în care copiii le utilizează. Majoritatea copiilor își utilizează zilnic telefoanele inteligente și aproape de două ori mai mult decât în urmă cu zece ani. De asemenea, copiii încep să le folosească de la o vârstă mult mai fragedă (a se vedea EU Kids online 2020). Dispozitivele moderne oferă oportunități și avantaje, permițându-le copiilor să interacționeze cu ceilalți și să învețe online, fiind totodată un mijloc de divertisment. Însă aceste avantaje nu sunt lipsite de riscuri, și anume pericolul de a fi expuși la dezinformare, la hărțuirea cibernetică (a se vedea studiul JRC) sau la conținuturi dăunătoare și ilegale, de care copiii trebuie să fie protejați.

Noua Strategie europeană pentru un internet mai bun pentru copii vizează furnizarea de conținuturi și de servicii online accesibile, adaptate vârstei și informative, care să fie în interesul superior al copiilor.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu „O Europă pregătită pentru era digitală”, a declarat: Fiecare copil din Europa merită să crească într-un mediu digital sigur și stimulator. Prin această nouă strategie, dorim să sprijinim accesul copiilor, în special al celor aflați în situații vulnerabile, la dispozitive și competențe digitale, dorim să combatem hărțuirea cibernetică și să îi protejăm pe toți copiii de conținuturi online dăunătoare și ilegale. Aceste obiective sunt în concordanță cu valorile noastre fundamentale și cu principiile digitale.

Dubravka Šuica, vicepreședinta pentru democrație și demografie, a declarat: Grație noii strategii pentru un internet mai bun pentru copii, aceștia se vor bucura de aceleași drepturi atât online, cât și offline; niciun copil nu va fi lăsat în urmă, indiferent de mediul geografic, economic și personal din care provine. Toți copiii trebuie să fie protejați, capacitați și respectați în mediul online. Prin această strategie, stabilim, de asemenea, standarde ridicate în materie de siguranță și promovăm capacitarea copiilor și participarea activă a acestora în deceniul digital în întreaga lume.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: Deceniul digital al Europei le oferă copiilor oportunități ample, însă tehnologia poate prezenta și riscuri. Grație noii strategii pentru un internet mai bun pentru copii, punem la dispoziția copiilor competențele și instrumentele necesare pentru a naviga în mediul digital în condiții de siguranță și cu încredere. Solicităm sectorului de activitate vizat să își asume rolul cuvenit în crearea unui mediu digital sigur și adaptat vârstei pentru copii, în conformitate cu normele UE.

Noua strategie europeană pentru un internet mai bun pentru copii este componenta digitală a Strategiei cuprinzătoare a UE privind drepturile copiluluiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••, elaborată de Comisie, și reflectă principiul digitalCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• „Protejarea și capacitarea copiilor și a tinerilor în mediul online”.

Aceasta a fost adoptată astăzi împreună cu o propunereCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• privind un nou act legislativ al UE pentru protejarea copiilor împotriva abuzului sexual.

În plus, strategia se înscrie pe filiera recentului acord politic provizoriu de referință referitor la Actul legislativ privind serviciile digitaleCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO••• (DSA), care conține noi garanții pentru protecția minorilor și interzice platformelor online să prezinte minorilor publicitate direcționată pe baza creării de profiluri.Acestor chestiuni li s-a acordat o importanță deosebită și în cadrul Conferinței privind viitorul Europei, cu ocazia căreia Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni care se ocupă de valori și drepturi a solicitat o protecție sporită a minorilor în mediul online. Această recomandare a fost aprobată de adunarea plenară a conferinței și figurează într-o propunere cuprinsă în raportul final al conferinței care a fost prezentat președinților Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene.

Citit 1537 ori