Vineri, 03 Septembrie 2021 14:24

OFICIAL: Se majorează stimulentul de reinserție

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că are în vedere majorarea stimulentului de reinserție de la 650 la 1.500 de lei.

„Unul dintre obiectivele pe care România şi le-a asumat este să crească gradul de ocupare, iar atunci când merg în teritoriu mă preocupă să înţeleg direct de la femei cum pot fi ajutate să aibă acces mai mare pe piaţa muncii. Răspunsul este cam acelaşi: nu au soluţii la îndemână pentru îngrijirea şi educarea copiilor, cât timp ele sunt la serviciu. Prin urmare, una dintre priorităţile mele ca ministru al Muncii este să creez un cadru de rezolvare a acestor teme, prin măsuri precum: majorarea stimulentului de reinserţie de la 650 la 1.500 de lei şi finalizarea normelor metodologice şi a standardelor pentru meseria de bone, astfel încât legea iniţiată din 2014 să devină aplicabilă”. 

Ea a subliniat că a inclus în PNRR aproximativ 370 de milioane de lei pentru construcţia de creşe şi pentru pregătirea personalului de specialitate şi a demarat procesul de legalizare a activităţilor casnice.

„Acestea sunt măsurile pe care le-am dezvoltat până acum în vederea sprijinirii reintegrării profesionale a femeilor şi a creşterii ocupării în rândul lor. Sper ca în urma dialogului constant pe care îl voi avea de acum cu organizaţiile neguvernamentale active în acest domeniu să îmbunătăţim locul pe care România îl ocupă în clasamentele europene”, a punctat oficialul de Muncă. 

Ministrul Muncii a menţionat că reprezentarea femeilor în politică ori în mediul de afaceri, asigurarea de şanse egale pe piaţa muncii ori de remunerare egală între femei şi bărbaţi sunt teme care plasează mereu România pe ultimele locuri în clasamentele care se fac la nivel european.

„Am discutat astăzi aceste teme cu reprezentantele organizaţiilor neguvernamentale active în lupta pentru apărarea drepturilor femeilor. Toate cifrele ne arată că avem mai puţine femei ocupate decât bărbaţi, că rata şomajului este mai mare în rândul femeilor decât al bărbaţilor, că nivelul de salarizare diferă chiar şi atunci când femeile şi bărbaţii ocupă aceleaşi poziţii”, a scris pe Facebook, ministrul Muncii.

Citit 1505 ori