Miercuri, 18 Mai 2022 14:23

Pensionarii și salariații cu venituri mici, primesc ajutor financiar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul pregătește noi măsuri pentru a contracara scumpirile. Executivul ia în calcul să acorde bani pensionarilor și salariaților cu venituri sub 1500-1600 de lei. Dacă proiectul se adoptă, nu va fi o alocare lunară, ci o sumă oferită o singură dată.

Acesta este unul dintre scenariile de pe masa Guvernului și nu se știe deocamdată care va fi valoarea acestui ajutor financiar alocat.

El va urma modelul celui din iarnă, când pensionarii au primit acel ajutor împotriva scumpirilor. De acest ajutor vor beneficia nu doar pensionarii cu pensii până în 1.600 de lei, ci și salariații plătiți cu salariul minim pe economie, adică 1.524 lei net sau 2.550 lei brut.

Ei ar urma să primească acest ajutor financiar pe la jumătatea anului, după rectificarea bugetară.

Acești bani se dau în contextul în care ne confruntăm cu cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani, avem o inflație record de 13,8% din datele INS, iar Guvernul nu își permită să vină cu ajutoare pe termen lung. Inflația a ajuns la 13,8% în luna aprilie, potrivit Institutului Național de Statistică, mult pest așteptările Băncii Centrale, care estima că inflația va ajunge la 12% la jumătatea anului.

Inflația în aprilie a crescut cu aproape trei procente față de luna martie, când a fost 10,15%. În luna februarie, rata anuală a inflaţiei se afla la 8,53%. Preţurile de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 au crescut cu 3,7%, potrivit INS.

Inițial BNR a anticipat că în al doilea trimestru din 2022 prețurile vor depăși marginal o creștere de două cifre, pentru a reveni ulterior. 

Banca Centrală a recunoscut că prețurile cresc mult mai repede decât anticipase și a majorat dobânda de referință cu +0,75%, cel mai mare pas din ultimii 14 ani. Energia electrică și gazele naturale s-au scumpit cu 26-28%, într-o singură lună, după ce inflaţia anuală a sărit în aprilie la peste 13%.

Inflația a ajuns la 13,8% în luna aprilie, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică, mult pest așteptările Băncii Centrale, care estima că inflația va ajunge la 12% la jumătatea anului.

În luna aprilie 2022, au venit facturile pentru luna martie, adică prima lună de după începerea războiului din Ucraina.

În ultimul an, energia electrică s-a scumpit cu 18%, gazele naturale cu 85%, iar energia termică cu 22%.

Citit 1459 ori