Miercuri, 23 Noiembrie 2022 05:40

Procentul cu care punctul de pensie va creşte va fi mai mare decât rata inflaţiei de anul trecut

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat că este necesară „cât se poate de repede” o şedinţă a coaliţiei de guvernare în care să se stabilească procentul de majorare a pensiilor din 2023. Potrivit calculelor PNL, pentru o indexare nediferenţiată a punctului de pensie cu 15%, impactul bugetar ar fi undeva la 18 miliarde de lei.

„Ne dorim creşterea punctului de pensie care să acopere rata inflaţiei, ne dorim ca această creştere să asigure puterea de cumpărare a pensionarilor. Şi premierul, şi eu şi colegii noştri suntem foarte preocupaţi de maniera în care se va rezolva în coaliţie această problemă. Ne-am dorit ca această discuţie (n.r. din BPN al PNL de săptămâna trecută) să ducă spre un punct de vedere pe care PNL să îl aibă în coaliţie, astfel încât să-i convingem şi pe colegii noştri că pensiile trebuie mărite într-un procent cât mai mare. Argumente (…) discutate sunt: rata inflaţiei este de aproximativ 15 procente şi a afectat puterea de cumpărare a pensionarilor. A fost vehiculat 6,1% – inflaţia de anul trecut, dar la 1 ianuarie 2023, cu siguranţă, procentul cu care punctul de pensie va creşte va fi mai mare decât rata inflaţiei de anul trecut. (…) Calculele făcute de specialiştii liberali arată că nu este afectat deficitul bugetar dacă se ajunge la o mărire cu 15% a punctului de pensie”, a declarat aceasta luni, la Senat.

PNL susține că există resurse pentru mărirea pensiilor

Potrivit Alinei Gorghiu, în 2022 au existat încasări mai mari la buget şi „există resurse pentru această mărire, aşa cum îşi doreşte Partidul Naţional Liberal”.

„Ne dorim o şedinţă a coaliţiei cât să poate de repede în aceste zile. Se va ţine această şedinţă a coaliţiei şi le vom arăta colegilor din coaliţie calculele noastre (…) care sprijină o creştere a pensiilor conform viziunii PNL. Sunt convinsă că cei de la Ministerul Finanţelor, cei de la Ministerul Muncii vor veni cu calcule, astfel încât, sper eu, în cel mai scurt timp coaliţia să poată decidă varianta finală. (…) Sunt mai multe scenarii de discuţii care vor fi înaintate acestei coaliţii şi (…) vom ajunge la varianta finală. Cred că avem suficiente argumente astfel încât să ajungem la o mărire nediferenţiată a pensiilor, aşa cum este legal şi constituţional. Coaliţia va fi cea care va avea ultimul cuvânt de spus, repet, cu cifrele pe masă”, a adăugat Gorghiu. 

Din calculele specialiştilor PNL rezultă că pentru indexarea punctului de pensie cu 15% impactul bugetar ar fi undeva la 18 miliarde, potrivit președintelui Senatului .

„E important să se discute cu Finanţele şi cu Ministerul Muncii şi cu cei care ştiu cum vor să alcătuiască bugetul, astfel încât să vedem cât se poate face această mărire. E o decizie care trebuie să aibă în spate un studiu de impact, astfel încât formula finală să fie sustenabilă. (…) Nu s-a pus problema de majorare a pensiilor doar cu procentul de 6,1%, care este rata inflaţiei pe anul trecut, motiv pentru care, conform legii, este obligatorie indexarea cu acest procent (…) De aici în sus pornim cu creşterea pensiilor.(…) Nu se pune problema niciunui conflict în interiorul PNL. Nu se pune problema decât a unui dialog care să aducă argumente mai multe pe masa coaliţiei (…) Există o singură îngrijorare şi nu este cea legată de strategia de capital politic pe care PSD şi-o face şi anume aceea că nu suntem suficient de determinaţi să obţinem cât se poate de mult pentru categorii vulnerabile. PNL doreşte ferm să ajute pensionarii în perioade vulnerabile şi nu doar pensionarii, fiind foarte atenţi şi la mediul de afaceri”, a spus Gorghiu.

Aceasta a subliniat că problema pensiilor speciale, jalon în PNRR, trebuie soluţionată până la finalul anului.

„Mai avem încă un subiect foarte sensibil şi anume cel al pensiilor speciale care ştiţi că până la finalul lunii decembrie trebuie să fie rezolvat. Cred că suntem în întârziere cu acest jalon din PNRR pentru că e, într-adevăr, un subiect sensibil şi a trebuit să fie discutat cu ministerele de linie, cu cei care sunt afectaţi. Ne dorim ca aceste pensii speciale să se racordeze la principiul contributivităţii şi ne dorim ca oamenii care ocupă aceste profesii să nu depopuleze tagma respectivă, pentru că există şi acest risc. Trebuie tratat cu foarte mult tact subiectul pensiilor speciale şi sunt absolut convinsă că Ministerul Muncii înţelege că acest jalon din PNRR trebuie bifat până la finalul anului”, a transmis Gorghiu.

Citit 1622 ori