Vineri, 28 Octombrie 2022 09:38

Programul 'România atractivă' cu finanţare de peste 20 de milioane de euro pentru 4 rute turistice şi culturale

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Contracte de finanţare în valoare de peste 20 de milioane de euro, pentru alte 4 rute turistice şi culturale din Programul "România atractivă", au fost semnate luni, la sediul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE). Documentele au fost semnate de ministrul de resort, Marcel Boloş, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din unităţile administrativ - teritoriale în care sunt situate obiectivele finanţate. Cele patru rute turistice şi culturale sunt ruta culelor, ruta curiilor, ruta satelor tradiţionale şi ruta Delta Dunării acestea urmând să fie finanţate prin componenta 11 - Turism şi cultură a Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Investiţiile în patrimoniul cultural naţional prind contur şi coerenţă prin includerea rutelor turistice şi culturale în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Contractele semnate astăzi (luni, n.r.) se adaugă celor deja încheiate în cursul săptămânii trecute pentru a ne apropia de finalizarea acestei etape din cadrul Programului "România atractivă". Restaurarea şi promovarea culelor şi curiilor, bijuterii ale arhitecturii româneşti, odată cu restaurarea gospodăriilor cu arhitectură tradiţională, sunt parte a viziunii unei Românii care investeşte în valorile ei culturale ca parte a patrimoniului european", a precizat ministrul Marcel Boloş, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Ruta satelor cu arhitectură tradiţională va primi o finanţare în valoare de 9,78 milioane euro. Potrivit MIPE, în mediul rural românesc, imaginea care, în mod tradiţional, conferă valoare culturală localităţilor, garantează calitatea vieţii în comunitate şi prezintă atractivitate pentru vizitatori a avut de suferit mult în ultimii ani. Câteva exemple de comunităţi care vor fi sprijinite sunt comuna Saschiz din judeţul Mureş, comuna Biertan din judeţul Sibiu, comuna Arpaşu de Jos în judeţul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din judeţul Harghita şi comuna Roşia Montană din judeţul Alba, potrivit Agerpres.

Ruta curiilor va beneficia de 7,88 milioane euro. Curia reprezintă ansamblul unei curţi senioriale sau nobiliare, ce combină caracteristicile stilului Renaşterii, Barocului şi Neoclasicismului cu particularităţile arhitecturii populare. Cele mai multe dintre curii au fost construite între secolele al XVII-lea şi al XIX-lea. Ruta va cuprinde cele mai reprezentative curii din Transilvania, inclusiv restaurarea unui număr de cinci curii din judeţele Covasna, Harghita, Satu Mare, Bihor şi Cluj.

Ruta culelor va beneficia de o investiţie de 2,48 milioane euro. Culele erau locuinţele boierilor, construite în vederea apărării avutului şi vieţii membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor, fiind construcţii semifortificate specifice secolelor XVIII şi XIX, răspândite în spaţiul balcanic. În România, culele se întâlnesc preponderent în regiunea deluroasă a Olteniei, dar se mai găsesc şi în zona de câmpie a Munteniei, în Bucureşti şi în judeţele Argeş şi Teleorman. Contractele de finanţare pentru restaurarea a două cule care vor fi incluse în ruta dedicată: Cula Tudor Vladimirescu (judeţul Mehedinţi) şi Cula Glogovenilor (judeţul Gorj) au fost semnate luni. Ruta Delta Dunării primeşte o finanţare de 570.000 de euro urmând să fie restaurate 30 obiective de peisaj cultural, care vor fi incluse într-un traseu turistic.

"În Delta Dunării, relaţia dintre resursele naturale şi comunitatea de pescari a creat un spaţiu şi un peisaj cultural unic ce se doreşte sa fie protejat ca patrimoniu cultural şi natural şi valorificat prin turism cultural. Proiectul propune o abordare inovativă în care patrimoniul local devine factor principal de dezvoltare durabilă într-o arie protejată naturală. Se vor restaura 30 obiective de peisaj cultural, care vor fi incluse într-un traseu turistic, iar astăzi a fost semnat contractul de finanţare pentru obiectivele din localităţile Chilia Veche şi Periprava", precizează MIPE. În cursul săptămânii trecute, au fost semnate contacte de finanţare în valoare de 68,5 milioane euro pentru investiţii în obiectivele incluse în şase rute culturale şi turistice din Programul "România atractivă": ruta castrelor, ruta castelelor, cetăţilor, ruta Sfântului Ladislau, a bisericilor de lemn şi ruta mănăstirilor din zona Moldovei.

Citit 1578 ori