Joi, 04 August 2022 06:14

Se dă lege pentru cei care au între 20 și 35 de ani!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un nou proiect de lege, aflat în prezent în dezbatere publică, va veni cu modificări importante în ceea ce privește pregătirea populației pentru apărare. Printre noile modificări se regăsesc unele cu privire la nerespectarea regulilor. 

Legislația privind pregătirea populației pentru apărare va fi modificată în curând, iar proiectul de lege aferent deja se află în dezbatere publică. În rândurile acestui proiect de lege se arată că vor exista și modificări în ceea ce privește sancțiunile celor care nu se vor supune noilor reguli.

Noul proiect de lege, care vizează modificarea Legii 446 din 2006 cu privire la pregătirea populației pentru apărare, va schimba și modul în care vor fi sancționați oamenii din acest domeniu.

La momentul în care această lege va intra în vigoare, bărbații cu vârste între 20 și 35 de ani, rezerviștii și rezerviștii voluntari vor putea fi sancționați contravențional pentru abateri de la legislație.

Amenzile pornesc de la 510 lei și pot urca până la 8.160 de lei, în funcție de fapta săvârșită. Așadar, amenzile între 510 și 1.020 de lei vor fi aplicate pentru neprezentarea, înaintea plecării din țară, la organul de evidență militară, pentru a preda livretul militar, adeverința de recrutare sau ordinul de chemare la mobilizare, neprezentarea, în termenul legal, pentru primirea documentelor personale de evidență militară și pentru pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea documentelor personale de evidență militară.

Amenzi de peste 3.000 de lei pentru cei care întârzie

Proiectul de lege mai arată că persoanele anunțat anterior vor fi amendate cu sume cuprinse între 1.020 și 3.060 de lei dacă nu se vor prezenta la data, ora și locul prevăzute în ordinul de chemare sau notificare, pentru clarificarea situației militare sau pentru concentrarea și neprezentarea la exercițiile și antrenamentele de mobilizare. 

Se aplică și amenzi mai mari – noul proiect de lege prevede sancționarea cu sume cuprinse între 2.040 și 4.080 de lei pentru prezentarea cu întârziere la comisia locală de recrutare și încorporare, dacă întârzierea depășește trei zile.

Cele mai mari amenzi, cuprinse între 4.080 și 8.160 de lei se aplică pentru refuzul de a primi ordinul de chemare, pentru întârzierea nejustificată la recurtare-încorporare, concentrare, mobilizare sau pentru clarificarea situației militare, la instituirea stării de urgență, a stării de asediu sau la declararea mobilizării ori a stării de război și pentru neprezentarea pentru executarea serviciului militar alternativ.

Amintim că serviciul militar alternativ este cel care trebuie făcut de către cei care din motive religioase sau de conștiință nu doresc să îndeplinească serviciul militar normal.

Citit 1473 ori