Marți, 07 Mai 2019 03:00

Serviciul Județean Anticorupție Olt au finalizat cercetările în dosarul șpăgilor pentru pensionarea pe caz de boală

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alături de doctora Mischie (care va fi judecată pentru două acte materiale de luare de mită), au mai fost trimiși în judecată Constantin Ilie, fost infirmier la Pshihiatrie (acuzat de trafic de influență și de instigare la dare de mită în formă continuată), concubina acestuia, Florina Vlaicu (complicitate la trafic de influenţă în formă continuată și dare de mită), o consilieră de la Direcția Generală de Asistență Socială și Direcția Copilului Olt, Marilena Jianu (trafic de influență) și Marin Pistolea (cumpărare de influență).

Ancheta a fost pornită la începutul anului 2017, după ce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost înregistrată o sesizare formulată împotriva cadrelor medicale de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în cuprinsul căreia se arăta faptul că șefa secției, Cristina Mischie, „condiţionează actul medical de sume de bani în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar tarifele sunt stabilite în funcţie de complexitatea respectivului act şi de durata în timp a acestuia.

Imediat, ofițerii de poliție ai D.G.A. – S.J.A. Olt au fost delegați să efectueze activități de cercetare penală și investigativ-operative în vederea realizării materialului probator.

„În urma cercetărilor a rezultat că medicul M.C. (Mischie Cristina – n.r.), la data de 16.05.2017, a primit suma de 300 lei de la V.F. (Vlaicu Florina – n.r.), pentru internarea medicală de zi şi acordarea prelungirii concediului medical pentru B.G. (Berlinschi Georgeta – n.r.). Ulterior, la data de 29.06.2017, medicul M.C., având aceeaşi rezoluţie infracţională privind primirea de bani necuveniţi, a primit de la Z.F. suma de 100 lei pentru internarea medicală continuă a acesteia la Secţia de Psihiatrie a S.J.U. Slatina şi emiterea scrisorii medicale.

Inculpatul C.I. (Ilie Constantin – n.r.), infirmier în cadrul Secţiei Psihiatrie a S.J.U. Slatina, prevalându-se de această calitate, în perioada aprilie-mai 2017, împreună cu inculpata J.M. (Jianu Marilena – n.r.), care s-a prevalat şi aceasta de calitatea de consilier în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt (D.G.A.S.P.C.), a pretins şi a primit suma de 3.000 de lei de la B.G., în schimbul promisiunii că va interveni, împreună cu inculpata J.M., şi va determina cadrele medicale competente, să elibereze actele medicale necesare întocmirii dosarului numitei B.G. şi facilitarea încadrării acesteia în grad de invaliditate şi de handicap şi pe cale de consecinţă a obţinerii unor pensii pe caz de boală.

Citit 2136 ori