Luni, 14 Ianuarie 2019 22:05

Siguranța în școli în preocuparea prefectului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grupul județean pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor  și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar la nivelul județului Mehedinți, a fost convocat de către prefect pentru efectuarea unei analize asupra activităților desfășurate, de către structurile cu atribuții,  în vederea asigurării unui mediu de siguranță în școlile mehedințene.

Din informările prezentate de către reprezentanții instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne a rezultat că în zona de responsabilitate  a acestora, adică adiacența școlilor, în anul 2018 nu s-a comis nicio infracțiune, în raport cu incinta unităților de învățământ unde au fost consumate  10 infracțiuni de lovire și furt.

Domnul prefect s-a arătat nemulțumit că în incinta unităților școlare interesul pentru siguranță este scăzut și a dispus ca acțiunile să fie desfășurate preventiv și nu reactiv, supunând atenției poliției și luarea în calcul a supravegherii circulației în adiacența școlilor, la începerea și terminarea programului zilnic, pentru prevenirea unor evenimente rutiere.

Citit 2216 ori