Vineri, 09 Iunie 2023 07:59

Sprijin financiar de 10.000 lei/ha, pentru acești producători români!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O nouă schemă de ajutor de stat, pentru o anumită categorie de cultivatori români, este cuprinsă într-un proiect de lege, care a fost depus miercuri de UDMR în Parlament. 

Proiectul de lege a fost depus miercuri în Parlament, iar după lucrările din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și al Senatului, Camera Deputaților va vota inițiativa legislativă în calitate de for decizional. 

Magyar Lóránd, deputat UDMR de Satu Mare, unul dintre inițiatorii proiectului, a spus că în trecut producătorii de căpșune au suferit numeroase discriminări, deoarece nu au fost incluși nici în categoria fructe și nici la legume în schemele de ajutor de minimis. 

"Potrivit proiectului de lege, producătorii de căpșune care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice și cooperative agricole ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, în măsura în care cultivă căpșune pe o suprafață de cel puțin 0,3 hectare sau pe o suprafață destinată cultivării în spații protejate de cel puțin 500 mp.

O altă condiție, care trebuie îndeplinită este obținerea producției de cel puțin 5.000 kg/ha de pe aceste suprafețe și comercializarea de cel puțin 3.000 kg/ha până la data de 1 noiembrie a anului în curs. 

Producția de căpșune are o importanță semnificativă pentru agriculturi locali nu numai în Satu Mare, ci și în multe părți ale Transilvaniei. Generează locuri de muncă, stimulează comerțul local și implicit contribuie la dezvoltare rurală. Prin urmare, sprijinirea producătorilor de căpșune printr-o schemă de ajutor de stat poate contribui la susținerea acestui sector vital.

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în anul 2021 la nivelul întregii țării s-au înființat căpșuni pe o suprafață de doar circa 2.000 ha. Statisticile arată că tendința de scădere a producției de căpșune a fost în medie de 100 de hectare pe an în ultimii 7 ani", a declarat deputatul, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Acesta a adăugat că, deși în 2016 s-a obținut o producție de 23.000 de tone de căpșune pe 2.700 de hectare, în 2021 s-au recoltat doar 18,5 mii de tone de căpșune pe aproape 2.000 de hectare, în condițiile în care România importă căpșuni din străinătate, în special din Grecia, Turcia și Bulgaria. 

Scopul proiectului de lege este de a reduce exporturile de căpșune în România și de a stimula cultivarea autohtonă de căpșune, susține Magyar Lóránd.

Citit 1645 ori