Un ordin dat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a devenit oficial după ce a fost publicat în Monitorul Oficial, pe 3 noiembrie 2021. Acesta stabilește în ce condiții se va acorda o majorare salarială ce poate ajunge până la 75% din salariul de bază pentru angajații care nu pot beneficia de acordarea liberelor la închiderea școlilor.
Tribunalul Bucuresti a anulat toate dispozițiile din Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență nr. 61/02.10.2021 prin care se condiționa participarea bucurestenilor de testare/vaccinare sau trecere prin boala (certificatul verde) la diverse activitati. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, relatează știripesurse.ro.
Pensiile vor fi indexate cu minimum 6% anul viitor, iar intenţia Guvernului este ca această creştere să fie mai mare, în timp ce alocaţiile vor fi majorate cu 20% de la 1 ianuarie 2022, a transmis, luni, ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe grupul de comunicare al ministerului de resort.
În cazul în care situaţia epidemiologică nu se îmbunătăţeşte, elevii nu se vor întoarce fizic la şcoală după vacanţa de două săptămâni. O variantă probabilă, luată în calcul în acest moment pentru reluarea școlii de pe 8 noiembrie, este educația online, au declarat surse din Ministerul Educației pentru Educație Privată. Potrivit surselor citate, acest scenariu este valabil în măsura în care situația epidemiologică nu se îmbunătățește semnificativ până atunci.
În cursul zilei de ieri a fost votat proiectul de lege care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor la gaze naturale. Proiectul de lege vine în contextul în care prețurile la energie electrică și la gaze au explodat în ultima perioadă.
Comisia juridică a Senatului a dat vot pozitiv amendamentelor la propunerea legislativă prin care personalul unităţilor publice şi private este obligat să prezinte certificatul verde la locul de muncă. Raportul va merge în plen pe 27 octombrie, pentru a fi votat.
Hotărârea adoptată, vineri, de Guvern pentru instituirea noilor restricții valabile de luni nu include, în varianta publicată în Monitorul Oficial, obligația de a prezenta certificatul verde la intrarea în malluri sau hoteluri.
Personalul din unităţile de învăţământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, dacă pretinde elevilor, în mod direct sau indirect, sume sau alte foloase patrimoniale, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari USR şi AUR, adoptat tacit, luni, de Senat, relatează Agerpres.
Noile restricţii aprobate de autorităţi intră în vigoare luni, la miezul nopţii, ele vizând în principal folosirea pe scară largă a certificatului verde, astfel încât fără acest document se va putea intra doar în magazinele esenţiale.
Potrivit unei propuneri legislative adoptate tacit la Senat, șoferii ar putea primi amenzi de mii de lei dacă își parchează mașinile pe trotuare fără a lăsa un metru liber pentru pietoni.
Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), persoanele care primesc ajutor social îl vor putea cumula cu salariul timp de șase luni, după ce se angajează.
Mai multe amendamente depuse de PNL și PSD aduse OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie electrică și gaze au fost votate în unanimitate de comisiile economice reunite din Senat.
În ultima perioadă au fost făcute multe schimbări în ceea ce privește Codul Rutier, modificări menite să ușureze traficul. Autoritățile anunță că urmează o altă serie de schimbări și vin cu vești importante în acest sens. Astfel, toți șoferii trebuie să știe că se modifică limitele de viteze.
Potrivit acestuia, în ciuda majorării prețului la gaz și energie electrică, în această iarnă, consumatorii casnici vor plăti maxim 71 de bani pe KWh, adică exact cât au plătit și anul trecut. Anunțul lui Virgil Popescu vine să liniștească familiile care nu dispun de posibilități materiale pentru susținerea unor facturi mai mari la lumină și căldură.
Registrul Auto Român (RAR) va transmite către ANAF informaţii despre cei care cine cumpără maşini second hand din UE cu scopul de a preveni fraudele legate de taxa pe valoarea adăugată (TVA).
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( MADR), va lansa în data de 29 noiembrie 2021, sesiunea de depunere a proiectelor pentru submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zonele rurale.
Pilonul II de pensii este la fel de important ca cel de stat, iar măsura reducerii la 3,75% a cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat a fost greşită şi afectează veniturile actualilor şi foştilor pensionari, scrie ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan.
Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis miercuri să declare stare de alertă în sectorul energetic, pentru a evita o eventuală criză, relatează Unimedia. Anunţul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. "Mâine decizia CSE va fi publicată integral, după redactare, pentru a putea vedea fiecare instituţie ce are de făcut. Cetăţenii nu vor fi (afectaţi) de această stare de alertă. Sunt mai multe grupuri de lucru şi un plan de acţiuni, care va fi realizat", a declarat Spînu.
Legea 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a apărut acum câteva zile și se va aplica din 1 noiembrie. Printre altele, această lege va stabili, de la data amintită, cine are dreptul la ajutorul de încălzire și cum îl poate cere.
„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat, pe pagina oficială de internet, Ghidul solicitantului pentru obţinerea sprijinului financiar acordat prin submăsura 4.3 –componenta infrastructura de acces agricolă din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Submăsura finanţează Investiţiile pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta infrastructura de acces agricolă. Sesiunea pentru primirea cererilor de finanţare se va desfăşura on-line în intervalul 28 octombrie 2021, ora 9.00 – 27 ianuarie 2022, ora 16.00”, a informat AFIR.
În această săptămână, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul Ministerului Muncii prin care se stabileşte creşterea valorii tichetului de masă pentru al doilea semestru al anului 2021, conform documentelor oficiale.
Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2021.
În urma deciziei luate de Guvernul României de a majora salariul minim, ar putea crește și punctul-amendă. Sancțiunile contravenționale rutiere sunt calculate în raport cu valoarea salariului minim și acestea se vor majora dacă autoritățile nu intervin și nu-i plafonează valoarea.
Senatul României a adoptat un proiect privind recunoașterea activității economice desfășurate de către persoanele fizice autorizate (PFA) ca fiind vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate.
Guvernul a aprobat în ședința de luni o hotărâre prin care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Conducătorii de trotinete electrice sunt obligați să meargă pe pista de bicicletă, dacă există, și nu au voie să circule pe trotuar. De asemenea, vor fi introduse numere de înmatriculare cu litere și cifre de culoare verde pentru autovehiculele care utilizează combustibili alternativi.
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul iniţiat de Guvern care permite persoanelor care ating vârsta de pensionare să rămână să muncească până la 70 de ani, cu mențiunea că nu pot cumula pensia cu salariul în acest caz. Munca până la 70 este opțională, nu obligatorie, și proiectul este destinat celor care iau salariu mai bun decât pensia și vor să își continue activitatea.
Acum, se anunță vești bune pentru pensionarii din România. Ministrul Finanțelor anunță încă o schimbare, pe lângă mărirea pensiilor.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că acţiunile de control în şcoli privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19 vor începe de luni, 4 octombrie.