Vineri, 08 Aprilie 2022 09:29

300 de Ucenici Electricieni pregătesc un Viitor Sustenabil

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prin Clubul de Practică – ediția a II-a, Distribuție Oltenia, alături de partenerii de la Fundația Progress, își continuă misiunea de a forma viitorii specialiști în energie, răsplătind lunar performanța. Tematica din acest an școlar este “Viitorul Sustenabil” și pune accentul pe:

utilizarea tehnologiilor care implică diferiți senzori și procese automatizate, scrierea de cod în programul Arduino;

reutilizarea unor resurse din viața de zi cu zi pentru a construi sau repara obiecte cu propriile mâini;

recunoașterea performanței, prin oferirea lunară de premii în valoare de 300 RON pentru fiecare membru din echipa câștigătoare, corespunzătoare fiecărui nivel de studii;

dezvoltarea competențelor pentru a deveni mai buni în meseria aleasă, prin realizarea unor proiecte complexe, cu aplicabilitate în viața reală. 

Ce am învățat în primele două luni ale Clubului de Practică?

cum să identificăm un cablu rupt/întrerupt și cum să îl aducem la o stare funcțională;

cum să realizăm propriul condensator;

cum se confecționează o alarmă de apropiere folosind senzorul cu ultrasunete;

cum monitorizăm distanța folosind senzorul cu ultrasunete.

Fiecare tematică a fost evaluată în funcție de următoarele criterii: 

complexitatea proiectului; 

prezentare și creativitate; 

impresia finală asupra proiectului. 

Premiile au fost orientate către acomodarea Ucenicilor cu viitoarea atmosferă din domeniul tehnic, constând în clești ampermetrici sau stații de lipit.

Circuitul de idei – un boost de energie și încredere pentru viitor

Începând din luna ianuarie, am lansat inițiativa Circuitul de Idei – o serie de interviuri online, care prezintă experiențe și povești diverse din domeniul energetic. În primele 3 episoade, elevii au primit direct de la specialiștii Distribuție Oltenia sfaturi utile despre rolul regulilor de SSM în această meserie, despre cum arată o zi de lucru a unui electrician și au aflat reușitele care au definit parcursul profesional al femeilor din companie. 

Ne pregătim pentru „Luna Reparației”

În Clubul de Practică, construim Viitorul Sustenabil atât prin componenta de inovație, cât și prin pasiunea de a folosi responsabil resursele din jur. Dedicăm luna mai reparațiilor și le oferim Ucenicilor posibilitatea de a pune în valoare cunoștințele dobândite până acum și de a dărui, la rândul lor, un gest de bine în comunitate. Dăm mai departe vestea că suntem foarte pricepuți în ale reparațiilor și invităm părinți, profesori și membri ai comunității să își dea pe mâinile noastre electrocasnicele defecte pentru a le reda o nouă viață. Mai multe detalii în curând!

Alături de partenerii noștri cooptați în program de anul acesta, ADREM și EnergoBit, continuăm activitățile care ne aduc mai aproape de o nouă generație de profesioniști în domeniul energiei și suntem convinși că viitorul va fi pe cele mai bune mâini.

Citit 818 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
925486

Autentificare