Prima pagină

Prima pagină (178)

“Cetăţenii cu drept de vot din Uniunea Europeană aleg, în aceste zile, viitorul Parlament European, primul pas dintr-un proces ce va schimba conducerea principalelor instituţii ale UE. Votul negativ va funcționa și acum, cum se întâmplă în România din 1990. Contrar unor opinii, radicalizarea discursului și suprapunerea alegerilor europarlamentare cu referendumul pe justiție vor duce la o rată mai mare de participare la vot în țara noastră. Dacă în 2014 rata de participare a fost 32%, acum înclin să cred că va fi 38-39%. Electoratul de stânga în general este mult mai disciplinat comparativ cu cel de dreapta, care e imprevizibil și meteo sensibil.

Marți, 28 Mai 2019 03:00

Alegeri europarlamentare 2019

La ora 11:00, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a anunţat primele date parţiale centralizate până la ora 10:20.

Astfel, PNL a obţinut 26,23%, PSD - 23,68%, USR-PLUS - 20,51%, Pro România - 7,01%, UDMR - 6,07%, PMP - 5,5% şi ALDE - 4,24%.

Condamnabilă este pasivitatea și tăcerea celor de la putere. Nu ai dreptul să ignori chestiunea maghiară în contextul centenarului Trianon și a ingerințelor nepemise ale guvernului maghiar în treburile interne ale României. Ungaria nu s-a resemnat odată cu semnarea Tratatului la 4 iunie 1920, prin care renunța la Transilvania considerând și astăzi că i s-a făcut o mare nedreptate istorică. Noi am ratat Centenarul Marii Uniri, ungurii nu o să rateze Centenarul “unei mari umilințe”.

76% dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită

Pe 13 mai, în Aula Academiei Române, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C. Brătianu, condus de profesorul Dan Dungaciu, a prezentat Barometrul de Opinie ce cuprinde răspunsurile la 100 de întrebări pe teme și subiecte de actualitate din domeniul social, politic, economic, financiar, politică externă și de securitate. Lăsând la o parte controversele și reacțiile la un chestionar politic ce dădea ca și câștigător al europarlamentarelor PNL cu un scor de 27,6% urmat de PSD cu 25,5%, Barometrul surprinde temerea populației pe două teme fundamentale, dar în mod paradoxal ignorate de actuala clasa politică. 76% dintre cei chestionați consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Surprinzător, câtă vreme, raportat la propaganda guvernamentală, în România curge doar lapte și miere.

DAN BARNA nota 9 –
Salut schimbarea de atitudine și mesaj a președintelui USR. Cu mai multă moderație, pragmatism și viziune în discurs, Dan Barna poate deveni unul dintre cei mai importanți lideri din politica românească. Dacă USR va abandona radicalismul din discurs, apărarea cu orice preț a sistemului judiciar, negând erorile și abuzurile din trecut ale acestuia, dacă va milita pentru reforma statului, modernizarea și eficientizarea marilor sisteme publice: administrație, învățământ, sănătate, atunci are șanse ca, la alegerile parlamentare de anul viitor, să facă un scor dublu față de cel pe care îl va înregistra la europarlamentarele din 26 mai.

LIVIU DRAGNEA nota 9 –
Nu sunt nici pe departe un fan Dragnea, dar nu pot să nu recunosc că PSD, sub conducerea sa, a performat. Practic, PSD, în ultimii ani, și-a subordonat toate instituțiile reprezentative: Parlament, Guvern, Curte de Conturi, ASF, ANR, ANCOM. Și economia României, în ultimii șapte ani, de când PSD guvernează, cu o scurtă pauză în 2016, a avut un trend ascendent: de la un PIB de 557 miliarde lei în 2011 la un PIB previzionat pentru 2019 de 1.031 miliarde lei. Acum două zile, Eurostat a confirmat raportul INS de la începutul săptămânii privind o creștere record de 5,1% a economiei românești pe primul trimestru, în condițiile în care creșterea economică la nivelul UE a fost de 1,5%, iar la nivelul zonei euro de 1,2%. Dragnea a avut un discurs foarte bun la mitingul de la Iași. Felicitări scribului! A făcut trimitere la acele valori pe care ar trebui să se clădească națiunea română: unitate, solidaritate, patriotism – valori pe care le-am abandonat după 1990. „E prima lecţie de pariotism pe care vreau să i-o dăm lui Iohannis: patria înseamnă pace, nu război. Să-i spunem că poporul înseamnă unitate, nu dezbinare, să-i spunem că naţiunea înseamnă solidaritate şi nu ură”.
KLAUS IOHANNIS nota 4 –
Pentru lipsa de neutralitate și obiectivitate manifestată pe toată perioada mandatului, dar cu predilecție în ultimele luni. Iohannis, contrar atribuțiilor constituționale, s-a transformat într-un agent electoral, ba chiar este președintele de facto al PNL. Avem nevoie mai mult ca oricând de un președinte al tuturor românilor, un președinte care să reconcilieze statul cu societatea, un președinte care să cultive dialogul și respectul între puterile statului, un președinte care să unească, nu să dezbine, un președinte care să cultive toleranța și nu să instige la ură și violență, un președinte care să slujească interesul național, să apere și să promoveze necondiționat România.
VIORICA DĂNCILĂ nota 9 –
România, probabil, va avea una dintre cele mai de succes președinții ale Consiliului Uniunii Europene din ultimii zece ani. În primele patru luni, am închis 90 de dosare, de trei ori mai mult decât a reușit în șase luni Austria, care a deținut președinția Consiliului UE de la 1 iulie la 31 decembrie 2018.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Președintele Iohannis i-a trimis premierului Dăncilă trei scrisori în care a motivat de ce i-a respins pe cei trei fantastici: Eugen Nicolicea, Oana Florea şi Liviu Brăiloiu pentru portofoliile Justiției,Fondurilor Europene și Romanilor de pretutindeni.În opinia lui Iohannis, niciunul dintre cei trei nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex pentru care a fost propus. In Ianuarie 2018 la investitura doamnei Dăncilă în funcția de premier al României, spuneam că va veni momentul când își va arăta mușchii în faţa lui Dragnea. Iată că s-a întâmplat deja, cel puțin în două situații. Prima este legată de Anca Alexandrescu, pe care a îndepărtat-o de la Palatul Victoria.

La presiunea companiilor de taxi și in urma repetatelor proteste ale taximetriștilor, Guvernul a adoptat pe 29 martie OUG pentru modificarea Legii 38/2003, ce reglementează transportul în regim de taxi şi închiriere. Noile reglementări au intrat in vigoare azi. Odată cu eliminarea sintagmei „în mod repetat” din Legea 38/2003, agenții de la Rutieră nu vor mai trebui să demonstreze caracterul repetat al abaterii, ci pur și simplu vor aplica sancțiuni, adică amenzi usturătoare, de până la 5.000 lei, și ridicarea plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculului folosit în serviciul de ride-sharing sau car-sharing. În 2018, peste 3 milioane de români au optat pentru transportul cu Uber, Taxify sau Clever. O modalitate de transport modernă, civilizată, accesibilă și fiscalizată. În mașinile Uber, Taxify sau Clever nu dai peste un sconcs certat cu apa și săpunul, peste un șofer care fumează sau chiar îți vorbește urât, dacă nu îi convine de mutra ta, ori peste altul care îți refuză comanda dacă nu te înțelegi la preț sau la bacșiș. Din păcate, industria de taxi a rămas nu doar cu o flotă învechită, dar și cu o mentalitate retrogradă. Și de data aceasta, Guvernul a cedat presiunilor companiilor de taxi, campioane ale evaziunii fiscale, cărăuși de voturi, votanți și bani negri pentru partidele aflate la guvernare. Faptul că ordonanța a fost dată în plină campanie electorală probează de la sine o atare ipoteză.

Mai mult timp în trafic, mai mulți nervi, mai multă poluare

Deja se văd efectele modificărilor aduse Legii taximetriei. Azi, în București, a fost un trafic infernal. Cei care constant apelau la Uber sau Taxify au fost nevoiți să-și scoată mașinile din garaj. Cel puțin cu 20% a crescut numărul mașinilor în circulație astăzi, spre deosebire de zilele precedente. Asta înseamnă mai multe zeci de minute petrecute în trafic, mai mulți nervi și mai multă poluare, dar și mai puțini bani la bugetul de stat. Este impardonabil și inadmisibil ca într-o economie de piață să creezi poziții de monopol, cu atât mai mult în zona serviciilor.

Partidele tradiționale, și nu mă refer doar la cele din România, vor pierde teren la alegerile europarlamentare din 23-26 mai în beneficiul partidelor naționaliste, progresiste,eurosceptice și populiste, care vin puternic din urmă. Popularii europeni, cei care controlează Parlamentul și Comisia Europeană, nu au reușit – poate nici nu și-au dorit – să reformeze instituțiile europene. Marii lideri europeni clamează doar declarativ și propagandistic unitatea, solidaritatea, coeziunea și dialogul. În realitate, fiecare își urmărește propriile interese, specifice țării sau grupului politic pe care îl reprezintă. Uniunea Europeană poate să mai aștepte. Părinții fondatori ai acestui grandios proiect și-au imaginat în urmă cu aproape 70 de ani o Europă a națiunilor suverane, o Europă a egalității și fraternității, o Europă a incluziunii și complementarității.

După opt ani, celebrul ROBOR (rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele) a fost înlocuit de indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), introdus prin OUG 19/2019, care a modificat OUG 114/2018. Noul indice, care se publică în fiecare zi de BNR, reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacțiilor de pe piața interbancară. La actualizarea trimestrială a dobânzii, nu se va mai lua în calcul valoarea indicelui din ultima zi a trimestrului care se încheie, ci media ratelor de dobândă zilnice din trimestrul anterior. Noul indice astfel calculat pentru trimestrul anterior se va aplica exclusiv creditelor în lei acordate populației, nu și companiilor, având o valoare fixă pe un interval de trei luni.

mica publicitate

citeste ziarul

editia de weekend

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
62512

Autentificare