Sâmbătă, 23 Martie 2019 02:00

LEGENDELE CERNEI

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legendele se nasc odată cu oamenii, legendele se nasc cu primele potriviri de cuvinte, cu primii eroi, cu sentimentul eternității și al existenței din totdeauna.          

Legendarul erou Heracle sau Hercules trece ca unul dintre cei mai populari și iubiți zei, era un ideal spre care tindea fiecare bărbat al acelor vremuri pentru că el oferea imaginea deplinei armonii între forța fizică și energia spirituală.       Este ușor de înțeles de ce legenda și cultul acestui zeu a fost răspândit pretutindeni unde au ajuns legiunile romane, de ce acest zeu a fost adoptat fără rezerve și în Valea Cernei.     

 Frumusețea sălbatică a locurilor, culmile, care, privite de jos, pareau înfricoșătoare, stâncăriile ce sugerau travaliul unor titani, însușirile tămăduitoare ale apelor, atribuite unor tainice și miraculoase forțe, toate acestea cereau o referință la o forță supranaturală și cea mai sugestivă era Hercules. Pe lângă aceasta, pentru eforii acestor băi era plăcut, convenabil și avantajos să sugereze bolnavilor care vin aici că vor deveni la fel de sănătoși și puternici ca eroul din legende.        

Romanii îl numeau Iovis proles, Herculi Iovia, Hercules invictus, Hercules sanctus, Hercules salutiferus,Deus fidius.        

Lui Hercules salutiferus, romanii i- auridicat temple, statui și tabule votive în localitatea vechilor băi romane, numită din vechime „colonia ad aquas Herculi sacras”  sau „ad aquas Herculi sacras”.      

De fapt, numelui legendarului erou Iovan Iorgovan ar deriva de la duferitele nume prin care Hercule era cunoscut în lumea greacă sau latină; Iovan ar veni de la Iovis proles, iar Iorgovan ar fi compus din Iorgu și Iovan.       

Baladele populare redau luptele lui Iorgu Iorgovan într-o atmosferă de mister, iar localizarea acestora este în strânsă legătură cu înfățișarea locurilor din Valea Cernei și cu însușirile  tămăduitoare ale izvoarelor de pe aceste meleaguri.
O altă  variantă a legendei istorisește că Hercule, în drumul său către muntele Elbrus din Caucaz, unde se ducea să- l elibereaze pe Prometeu a auzit despre fărădelegile balaurului și se hotărâ  să-l răpună.        

Descrierea din legendă îngăduie localizarea luptei la Băile romane, eroul nostru aflându-și adăpostul în „Grota Haiducilor”, de unde putea supraveghea cu ușurință izvorul.      

Ca protector al acestei văi îndeosebi al apelor termale, se vede chipul lui de sfinx în munții Cernei, la numai 2 km de hotelul Roman. Sfinxul Hercules privește stațiunea cu demnitatea și sobrietatea proprie zeilor și eroilor.În urma vizitelor sale la Băile Herculane, Vasile Alecsandri a scris poezia „Erculean”, culeasă din zona Cerna- Herculane.

Plecat-au în zori
Trei surori la flori
.Sora cea mai mare
S-a dus înspre mare,
Sora cea mezină
Pe mal, în grădină,
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
S-a dus, mări, dus
Pe Cerna în sus [
2]Iar în urma lor
Mulţi voinici cu dor
S-au luat cântând
Ş-au venit plângând.Iată-un căpitan
Căpitan râmlean, [3]
Că mi se iveşte,
Pe mal se opreşte,
Cu Cerna grăieşte:„
Neră limpezie,
Stai de-mi spune mie
Despre trei surori
Plecate din zori.”„
Sora cea mai mare
S-a dus către mare
Pe Dunăre-n jos
La un plai frumos.
Sora cea mezină
S-a dus din grădină
Peste nouă munţi
,În codri cărunţi.
Sora cea mai mică
Şi mai sălbăţică
Plânge colo-n stâncă
La umbră adâncă”.Ercul Erculean,Căpitan râmlean
,Îşi repede calu
lDe răsună malul
,Ş-ajunge-ntr-un zbo
rLa stânca cu dor.„Ieşi, fată, din piatră
Să te văd odată!
”„Cum să ies din piatră
,Că sunt goală toată
Şi mă tem de soare...
Nu m-a soarbe oare?
”„Să n-ai nici o frică,
Fată sălbăţică
,Că te-oi lua-n braţă,
Să mai prind la viaţă
,Şi te-oi coperi
Şi mi te-oi feri
De vânt şi de soare
,De-a lor sărutare.
”„Bădiţă, bădiţă,
De-ţi sunt drăguliţă,
Soţie de vrei
,De vrei să mă iei
,Mă scoate din stâncă,
Din umbră adâncă,
Să-ţi ies la lumină
Cu inima plină
.”Ercul Erculean,Căpitan râmlean,
Calcă peste piatră
Şi iată că-ndată
Lumii se arată
O dalbă de fată
Albă, goală toată,
Vie şi frumoasă
,Dulce, răcoroasă
Cu păr aurit,
Pe umeri leit.
Cât o şi zăreşte
Soarele s-opreşte
,Şi faţa-i s-aprinde
Şi raza-i se-ntinde
,Ca un săruta
tLung şi înfocat.
Iar cel Erculean,Căpitan râmlean,
Mi-o apucă-n braţă
De prinde la viaţă,
Mi-o strânge la piept
Ş-o leagănă-ncet;
Şi-i face-n răcoare
Departe de soare
Cuib de floriceleIvite la stele.

Numele de Ercul Erculean ne duce cu gandul la timpurile domniei romanilor în Dacia, pe când  băile de astăzi  purtau denumirea latină de Pontos Herculi sau Ad Median aquae sacrae. Este cunoscut și astăzi ca unul dintre izvoarele carr poartă numele de Izvoarele lui Hercule, zeul puterii.

Citit 133 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2019 20:11