Prima pagină

Prima pagină (254)

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2019 00:00

Cum poate guverna Orban cinci ani

La învestirea Guvernului Orban s-a văzut raportul de forțe din Parlament când s-a conturat o nouă majoritate în jurul PNL. Însă, în politică, ce se face astăzi se desface mâine. I-am spus premierului Orban că administrează o majoritate conjuncturală, eterogenă și extrem de volatilă. O majoritate fragilă, complicată și greu de gestionat. Vorbim de șapte grupuri politice. Chiar și într-o familie apar divergențe, unele ireconciliabile, care, în final, duc la divorț.

Actul medical, condiționat de șpagă. Concurență neloială a medicilor

În ultimii ani, am dublat sau chiar triplat salariile personalului medical. Cu toate acestea, mulți medici nu au renunțat la șpagă. Și, nu în puține cazuri, actul medical este condiționat de șpagă! Ceea ce este foarte grav. O altă mare problemă a sistemului o reprezintă concurența neloială pe care o fac unii medici, care, la ora 13.00, rup ușa spitalului de stat și se duc să lucreze în privat, luând și pacienții după ei. De regulă, analizele și investigațiile complicate și costisitoare se fac la spitalele de stat, fiind decontate de Casă, iar la clinica privată medicul curant facturează consultul, care poate să însemne de la câteva sute până la câteva mii de lei. E o vorbă în popor: nu poți să fii cu fundul în două luntre. Într-un program de opt ore, să muncești și la stat și la privat cu normă întreagă. Trebuie separate apele. Venit cu o interdicție în lege care să nu mai permită această stare de lucruri. Asta nu înseamnă că încălcăm un drept constituțional, și anume dreptul la muncă. Există în România 188 de spitale private, care oferă foarte bune condiții de muncă medicilor și în general personalui medical care vrea să muncească în zona medicală privată.

Discriminare între privat și stat.
Anomalie ce trebuie corectată

Pe de altă parte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății trebuie să înceteze cu această perpetuă discriminare dintre privat și stat. Câtă vreme este asigurat, plătește CASS, pacientul are dreptul să aleagă unde să fie tratat: la o clinică privată sau la un spital public.

Din păcate, Casa decontează prea puțin, în unele situații sub 10%, din costul unei intervenții sau operații efectuată la un spital privat. În schimb, dacă vrei să te operezi la o clinică privată din Viena, Paris sau Berlin, statul decontează pe celebrul formular E-112 valoarea integrală a intervenției, care, în multe situații, e de ordinul zecilor de mii de euro, deși intervenția respectivă putea fi la fel de bine făcută și la o clinică privată din România și la un cost de trei-patru ori mai mic decât în străinătate. E o anomalie care, evident, trebuie corectată.

Sunt multe lucruri de făcut în ceea ce privește reforma unui sistem public de sănătate aproape necrozat. Chiar dacă Guvernul Orban are un mandat limitat de doar un an, chiar dacă în 2020 avem două rânduri de alegeri, este bine să pregătim reforma marilor sisteme publice încă de pe acum. Altminteri, o va face criza mult mai dureros.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Sistemul public de sănătate, o mare gaură neagră a bugetului de stat, trebuie reformat din temelii. Bugetul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate înseamnă, cumulat, 47 miliarde lei. Cu 7 miliarde lei mai mult decât anul trecut, bani care se dovedesc a fi insuficienți pentru a acoperi prăduiala din sistem.

Deputatul Remus Borza consideră că, în diaspora, în contextul alegerilor prezidențiale, voturile se vor împărți între Klaus Iohannis și Dan Barna.

Potrivit unor măsuri propuse anul trecut de Comisia Europeană şi aprobate de Parlamentul European, toate maşinile din statele UE vor trebui să aibă instalate aceste sisteme. Normele aprobate privesc autoturismele şi autoutilitarele, dar şi camioanele şi autobuzele.

Veste extrem de importantă pentru acești români. Se dau bani de la stat. S-a aflat cine va primi 250 de lei în plus, în fiecare lună. Deși Guvernul Dăncilă a fost dat afară prin moțiune de cenzură, Executivul continuă să împartă bani în stânga și în dreapta. O parte dintre români sunt extrem de fericiți. Își vor rotunji veniturile.

Subvenţionarea preţului plătit de toată populaţia României la energie şi gaze trebuie să înceteze şi să continue să primească ajutoare doar cei care au cu adevărat nevoie, a declarat, miercuri, ministrul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la preluarea mandatului, informează Agerpres.

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională va fi reluat începând de miercuri, 6 noiembrie 2019, ora 10:00, dată de la care instalatorii validaţi vor putea să continue înscrierea persoanelor fizice în aplicaţia informatică, potrivit Administraţiei Fondului de Mediu.

Va fi dezastru total! Noul Guvern instalat la Palatul Victoria va aduce austeritatea. PSD tună și fulgeră după ce a pierdut puterea. Este vorba despre o umilință totală pentru premierul abia ajuns la Palatul Victoria, citează capital.ro.

Deputatul Remus Borza a lansat un pronostic în ceea ce privește votul pentru învestitura Guvernului Orban.

„Ludovic Orban este un om politic carismatic, matur, versat, tenace, cu un discurs bun. Merită să fie prim-ministru pentru că s-a implicat foarte mult în succesul moțiunii de cenzură, purtând negocieri cu fiecare parlamentar în parte. La fel face și acum pentru votul de învestitură.

Pagina 1 din 19