Vineri, 21 Iunie 2019 00:00

Statul este un angajator prost care plătește bine și nu cere nimic în schimb (prima parte)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O creștere economică bazată numai pe consum este precum un balon de săpun care mai devreme sau mai târziu se va sparge, iar în România sunt necesare investiții în infrastructură, turism și industrie pentru că există potenţial de creştere, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliștii.ro, deputatul PSD Remus Borza, fost consilier onorific al premierului pe probleme economice.

Borza a fost administratorul judiciar al Hidroelectrica (2012-2016) și a reușit în această perioadă să salveze de la faliment cea mai profitabilă companie a statului român. În 2015, Borza a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce în primă instanță fusese achitat (mai multe detalii aici).
Jurnaliştii.ro: Cât de gravă este situaţia economică a României în contextul în care măsurile populiste ale guvernării PSD-ALDE încep să îşi arate efectele?
Remus Borza: Acum, eu nu aş folosi un termen chiar atât de dur, dar depinde de modul cum ne raportăm asupra situaţiei economice. Vedem doar jumătatea plină a paharului şi atunci o ţinem în continuare într-un discurs triumfalist că o să curgă lapte şi miere pe Dunăre și Dâmboviţa sau ne uităm şi la jumătatea goală. Haideţi să începem să îi dăm Cezarului ce este al Cezarului. Guvernarea PSD din 2012 şi până astăzi a însemnat pentru România o dublare a PIB-ului de la 557 miliarde în 2011 la un PIB previzionat de 1031 miliarde în 2019; a însemnat o creștere economică constantă de 4,6 %, creştere economică medie anuală cu un vârf de 6,9 -7%, creştere economică în 2017.
Sigur, vorbim de o creștere de două, trei ori mai bine decât media la nivel european. Chiar și-n primele cinci luni ale acestui an avem o creștere de 5,1 %, a doua după cea din Ungaria, care are 5,2%.
Guvernarea PSD a mai însemnat o creștere a salariului minim pe economie de trei ori, de la 670 lei în 2011 la 2080 lei în prezent pentru cei cu studii medii și 2380 lei pentru cei cu studii superioare. De asemenea, a mai însemnat o creștere foarte mare a nivelurilor veniturilor personalului bugetar. Aici, vorbim în ultimii trei ani de zile de o creștere de circa 73 miliarde lei a cheltuielile personalului bugetar, adică circa 15 miliarde de euro în care includem pensiile și ajutoarele sociale.
Am ajuns într-o situație aparte, din punctul meu de vedere o anomalie întrucât plătim bugetarii mai bine decât pe salariații din mediul privat. Avem un salariu mediu brut de 704 euro la stat versus 534 euro la privat. Până la urmă cei patru milioane de români care muncesc în mediul privat duc greul economic și sunt totodată marii contribuabili la bugetul de stat.
În toți acești ani, am sacrificat investițiile ca să avem bani pentru pensii, salarii și ajutoare sociale mai mari. Am crescut oarecum nesănătos pe consum și importuri în loc să creștem organic producția și exporturile. Această masă monetară în exces din piață a generat practic o inflație, și acum ne uităm la jumătatea goală a paharului, dublă față de cea la nivel european, 4,1 % în raport cu 1,7-1,8% media la nivel european. Având atât de multă lichiditate în piață, industria românească care este sublimă și lipsește cu desăvârșire nu a putut să facă față nevoilor din ce în ce mai mari ale populației și atunci nu a făcut altceva decât mărind pensii, salarii şi ajutoare sociale şi finanţând astfel milioane de locuri de muncă, dar, atenţie, nu în România.
Am apelat masiv la importuri și așa se explică acest deficit de balanță comercială foarte mare de 15 miliarde euro anul trecut, iar anul acesta va fi și mai mare, de 17 miliarde euro. Anul trecut am avut importuri de 82 miliarde euro raportate la exporturi de doar 67 miliarde euro.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 1251 ori