Marți, 02 Aprilie 2019 03:00

Dian Popescu rămâne condamnat definitiv

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cazier curat ca lacrima! Asta şi-a dorit fostul parlamentar Dian Popescu, însă visul i-a fost spulberat de instanţa supremă. Rămas fără serviciu şi aflat în căutarea unei umbrele politice, Dian Popescu primeşte o nouă lovitură. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins, zilele trecute, contestaţia în anulare, o cale de atac extraordinară, formulată împotriva deciziei prin care a fost condamnat, în urmă cu trei ani, la închisoare cu suspendare.

Fostul preşedinte al PNL şi ALDE Gorj a cerut în instanţă anularea sentinţei definitive din dosarul „Peştişani”. La fel ca şi alţi condamnaţi, Dian Popescu a invocat decizia Curţii Constituţionale a României potrivit căreia completurile de 5 judecători au fost nelegal constituite în perioada 2014-2018.Fostul senator de Gorj nu a avut însă câştig de cauză, contestaţia fiindu-i respinsă ca inadmisibilă. Decizia dată pe 25 martie este una definitivă. „Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnaţii Popescu Dumitru Dian şi Popescu Titus Gabriel împotriva deciziei penale nr.121 din 30 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4481/1/2015. În baza art.275 alin.(2) Cod procedură penală, obligă contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, a decis un complet de judecată de la Curtea Supremă.

Reamintim că, în urmă cu trei ani, Dian Popescu a fost condamnat definitiv pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Înalta Curte a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de doi ani şi cinci luni. Prin aceeaşi decizie, Dian Popescu a fost achitat pentru infracţiunile de uz de fals şi de dare de mită de care l-au acuzat procurorii.Conform rechizitoriului, Dian Dumitru Popescu şi fratele său, Gabriel Titus Popescu, în calitate de administratori ai Maserati SRL Ţicleni, ar fi încasat, în mod necuvenit, de la Primăria Peştişani, 154.000 de lei pentru lucrări de proiectare şi execuţie la baza sportivă din localitate, lucrări care nu au fost însă realizate.

Citit 1340 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
924776

Autentificare