Vineri, 22 Martie 2019 02:00

Senatul a aprobat investiţiile pentru a trei autostrăzi

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatul a adoptat, miercuri, proiectele legislative de aprobare a obiectivului de investiţii pentru Autostrada Braşov-Bacău, respectiv pentru Autostrada Nordului. Demersul are loc la câteva zile după ce români din toată ţara au protestat din cauza lipsei de autostrăzi.

Comisia pentru transporturi din Senat a întocmit rapoarte de respingere a celor două iniţiative legislative.Cu toate acestea, Senatul a respins raportul comisiei şi a adoptat propunerea legislativă privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov-Bacău, în unanimitate, cu 74 de voturi „pentru”.

Potrivit proiectului legislativ iniţiat de parlamentari din toate partidele politice, termenul de execuţie a obiectivului de investiţii Autostrada Braşov-Bacău este de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

De asemenea, obiectivul de investiţii Autostrada Braşov-Bacău se finanţează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din fonduri extreme şi din fonduri europene disponibile în cadrul exerciţiului financiar multianual 2019-2024.

Şi propunerea legislativă pentru aprobarea obiectivului de investiţii “Autostrada Nordului” a fost adoptată de senatori, cu 72 de voturi „pentru” şi o abţinere, în ciuda raportului de respingere întocmit de Comisia pentru transporturi.

„Prezenta lege aprobă execuţia obiectivului de investiţii Autostrada Vama Petea-Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistriţa-Vatra Dornei-Suceava, denumită în continuare Autostrada Nordului”, se arată în proiectul legislativ.

Iniţiativa depusă de parlamentarii din toate partidele politice, prevede că termenul de execuţie a obiectivului de investiţii Autostrada Nordului este de patru ani de la data în vigoare a prezentei legi. De asemenea, obiectivul de investiţii Autostrada Nordului se finanţeazp de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene.

În total, senatorii au adoptat miercuri trei inişiative de aprobare a obiectivelor de investiţii pentru autostrăzi.Senatul a adoptat proiectul PMP de aprobare a obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul legislativ al PMP pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov. Toate partidele politice au susţinut iniţiativa, în ciuda raportului Comisiei pentru transporturi, care a întocmit un raport de respingere al proiectului de lege.

Propunerea legislativă pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti - Braşov a fost adoptată de senatori cu 81 de voturi „împotrivă” şi două voturi „împotrivă”. Senatorii au respins, de asemenea, raportul de respingere al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură.

Toate partidele parlamentare au susţinut proiectul de lege al Partidului Mişcarea Populară, care are ca obiect executarea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov.Iniţiativa prevede că „în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Transporturilor, Guvernul este obligat să înfiinţeze o societate pe acţiuni potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificprile şi completările ulterioare, cu personalitate juridică, de interes strategic naţional, cu obiect de activitate proiectarea şi construirea obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov şi denumitp Compania Naţională pentru Construirea Autostrăzii Bucureşti-Braşov S.A”.

Termenul de execuţie a obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti-Braşov este de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Senatul a adoptat propunerea legislativă în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor având rol de for decizional.

Citit 1394 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
924904

Autentificare