Miercuri, 10 Aprilie 2019 03:00

Braconieri din Vâlcea, prinși în flagrant la Sibiu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei patru vâlceni din Ionești, cu vârste cuprinse între 20 și 48 de ani, au fost văzuți dând târcoale în zona barajului Racovița, din Sibiu, încă de aseară. Angajații AJVPS i-au filat însă toată noaptea, pentru a-i prinde în flagrant. Și au reușit! Braconierii din Vâlcea au fost surprinși chiar în momentul în care scoteau din apele râului Olt nu mai puțin de 500 de kilograme de pește din speciile crap, caras, somn, știucă și plătică.

Circa 390 de kilograme au fost eliberate înapoi în ape, restul peștilor fiind deja morți.

Un aspect interesant îl constituie faptul că braconierii vâlceni foloseau o barcă pneumatică și unelte de pescuit marcate și înregistrate, aparținând se pare unor persoane care aveau licență de la ANPA. Pentru că în Vâlcea au fost eliberate mai multe licențe de pescuit comercial unor persoane influente, mascând braconajul sub o aparentă legalitate.

”Barca cel puțin este înregistrată, în zona de unde provin ei fiind mai mulți cu licențe de pescuit. Ei spun că doar au împrumutat uneltele de la cineva care are licență și că nu au folosit licența ANPA pentru a masca braconajul. Dar dacă nu-i prindeam asupra faptului ci pe șosea, ei având licență puteau spune că au peștele cu acte în regulă, pentru un client. Mai puteam dovedi ceva? Nu e deloc în regulă așa ceva! Noi ne chinuim să păzim apele și să facem populări, plecăm noaptea de lângă copii și soții, iar ei vin și ne fură aproape cu acte în regulă? Am anunțat și reprezentanții ANPA ce se întâmplă pentru că nu-i normal așa ceva” – a declarat Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu, pentru publicația sibiană Turnul Sfatului .

Braconierii vâlceni s-au ales cu dosare penale.

Citit 2182 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2019 23:32

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151672

Autentificare