Vineri, 07 Februarie 2020 00:00

Bucurie imensă pentru pensionari!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul va acorda în 2020 aproape 60.000 de bilete la tratament balnear. Biletele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear, vor fi repartizate pe maximum 19 serii, pentru un sejur de 16 zile, conform anunțului făcut de Ministerul Muncii. 

Guvernul a aprobat 59.926 de bilete la tratament balnear pentru pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii în anul 2020, suma alocată în acest scop depăşind 370,3 milioane de lei, a anunţat, marţi, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Biletele vor fi acordate prin sistemul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).

„Acordarea biletelor de tratament se face în limita numărului de locuri asigurate în unităţile aflate în proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate în acest scop prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, se arată în comunicatul instituţiei.

În acest an, Guvernul a alocat 370.314.000 lei cu această destinaţie, prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat.

Biletele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear, vor fi repartizate pe maximum 19 serii, pentru un sejur de 16 zile, arată Agerpres.

Cine sunt beneficiarii

Potrivit MMPS, pot solicita bilete de tratament pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al acestora va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau cu boli profesionale.

La cele 59.926 de locuri la tratament balnear se pot adăuga, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, bilete de tratament balnear contractate cu alţi operatori economici interesaţi.

Numărul de locuri contractate va fi anunţat după finalizarea procedurilor de licitaţie publică, care se va derula cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, şi va fi anunţat prin postarea pe Portalul CNPP.

Citit 7945 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1135337

Autentificare