Vineri, 19 Noiembrie 2021 08:55

Bugetarii ar urma să aibă o minivacanță de 5 zile în următoarea perioadă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Surse guvernamentale au declarat pentru stiripesurse.ro că Guvernul ia în calcul să declare 29 noiembrie zi liberă. Astfel, bugetarii ar urma să beneficieze de o minivacanță de cinci zile, spun sursele citate.

Mai exact, Guvernul își dorește să lege zilele libere de weekend cu cele de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Astfel, angajații de la stat ar urma să aibă următoarele zile libere:

27 noiembrie, Sâmbătă

28 noiembrie, Duminică

29 noiembrie

30 noiembrie: Sfântul Andrei. Zi liberă legală

De menționat este faptul că decizia ar urma să fie luată în următoarea ședință de Guvern. Amintim că pe lângă zilele libere pe care Executivul vrea să le introducă, angajații de la stat au mai primit în ultimele săptămâni și alte beneficii.

Zile libere de la stat pentru bugetarii care se vaccinează

Mai exact, în urmă cu o săptămână, cabinetul de miniștri a votat proiectul de hotărâre care asigură cadrul normativ necesar pentru a permite compensarea din bugetul de stat a cheltuielilor angajatorilor privind achitarea indemnizațiilor pentru șomaj tehnic, a indemnizațiilor pentru zilele libere acordate pentru îngrijirea copiilor până la 12 ani și a copiilor cu probleme în cazul întreruperii procesului educațional în regim fizic.

Totodată, proiectul mai prevede și ca salariații vor beneficia de două zile libere plătite pentru fiecare doză de vaccinare împotriva COVID-19 pe perioada stării de urgență. 

Conform actului normativ, noile beneficii vor putea fi folosite din luna noiembrie și pot fi solicitate prin intermediul Ghișeului unic de raportare electronică, de către angajatori și vor fi plătite de Casa Națională de Asigurări Sociale, în cazul primelor două indemnizații și de către Serviciul Fiscal de Stat, în cazul compensării costurilor salariale pentru zilele libere oferite pentru decizia de a se vaccina, potrivit unimedia.info.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, prevede actul normativ.

Citit 1547 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1159157

Autentificare