Marți, 25 Mai 2021 08:52

Bugetul primei etape a programului „Rabla pentru electrocasnice” a fost epuizat în mai puțin de 24 de ore

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Debutul programului Rabla pentru electrocasnice a înregistrat un real succes. Bugetul etapei 1, în care s-au acordat 75.000 de vouchere în valoare de 400 lei fiecare, s-a epuizat în mai puțin de 24 de ore, potrivit Ministerului Mediului. 

Astfel, au fost rezervate 75.000 de vouchere în valoare de 400 lei fiecare, pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate frigorifice.

În total, Etapa 1 a beneficiat de un buget de 30 milioane lei.

Voucherele rezervate vor fi validate în cursul săptămânii viitoare, a anunțat Ministerul Mediului. 

A doua etapă a programului, dedicată achizției de televizoare, laptopuri și tablete, va începe în 4 iunie, la ora 10.00.

Cele 3 etape ale programului Rabla pentru electrocasnice

Etapa I: vouchere aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (21 mai - 3 iunie);

Etapa II: vouchere aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele (4 iunie-17 iunie)

Etapa III: vouchere aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (18 iunie – 1 iulie).

Valoarea voucherelor pentru „Rabla pentru electrocasnice” variază între 200 și 500 de lei.

Anul acesta, echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C; 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++; 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E; 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E; 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.

Bugetul total alocat Programului Rabla pentru electrocasnice în anul 2021 este de 75 milioane lei.

Citit 1538 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1163065

Autentificare