Marți, 19 Martie 2019 02:00

C’est fini la comedie. Avem buget! - partea I

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri, Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe anul 2019,nu înainte de a declara că şi-ar fi dorit să promulge un buget bun, dar „n-a fost să fie”.Ca sa-l parafrazez pe președintele tuturor romanilor as spune:Ghinion!

 

Buget după nevo

iÎntr-adevăr, bugetul este construit pe o logică populistă, s-a dat la toată lumea după nevoi și nu după posibilități. Ori nevoile poporului vor fi întotdeauna mai mari decât posibilitățile statului. Dar trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului. În cei șapte ani de guvernare PSD-istă, PIB-ul țării s-a dublat: de la 557 miliarde lei în 2011 la un PIB previzionat pentru 2019 de 1.022 miliarde lei. Raportat la PIB, România a depășit, în ultimul an, Grecia, Portugalia și Cehia. Pe de altă parte, bugetul de stat pe 2019 este construit pe câteva asumpții greșite. Guvernanții estimează o creștere economică pentru 2019 de 5,5%. Pe aceeași creștere economică s-a fundamentat și bugetul pentru 2018, doar că, în realitate, PIB-ul României anul trecut a crescut cu 4,1%, cum în mod corect anticipam în ianuarie 2018. O creștere de 5,5% în 2019 este puțin probabilă, câtă vreme marile economii europene dau semne de oboseală. A doua economie a Europei, Italia, a intrat, de la 1 ianuarie, în recesiune tehnică, iar Germania, o țară cu un PIB de 3400 miliarde euro, a anunțat pentru anul curent o creștere economică anemică de doar 1%. Încep să se vadă în economie efectele negative ale războiului comercial dintre SUA și China, dintre SUA și UE. Este foarte probabil ca, spre sfârșitul anului, economia globală să intre într-o nouă criză.

Vine criza

Nu îmi doresc să fiu un cavaler al apocalipsei, dar experienţa acumulată în ultimii 15 ani în mediul antreprenorial şi în managementul societăţilor în criză m-a determinat spre o astfel de predicție . De la marea recesiune din 1929, crizele globale s-au succedat după un anumit algoritm confirmat şi statistic. După un ciclu de creştere economică de şapte până la zece ani, urma o criză de la doi până la cinci ani. Nimic nou sub soare. Această succesiune creştere-scădere economică se repetă de mii de ani. Biblia este cea care ne descrie pentru prima dată acest tipar. Şapte ani de ploi, recolte bogate şi prosperitate. Şapte ani de secetă, sărăcie şi foamete.

În a doua parte a anului 2019, criza va debuta peste Ocean, urmând să aibă repercusiuni în Europa, cu atât mai dramatice în România. Din păcate, nu învăţăm din greşelile trecutului, ba mai mult, le şi repetăm inconştient sau iresponsabil. În toți acești ani, am sacrificat investițiile, singurele care puteau da sustenabilitate creșterii economice, care generau locuri noi de muncă şi venituri suplimentare la bugetul de stat, care asigurau excedente bugetare și comerciale. Deși, după 2007, în România au intrat peste 35 miliarde euro investiții străine directe, peste 30 miliarde euro fonduri europene și peste 55 miliarde euro de la cei aproape 4 milioane de români plecați în pribegie în alte țări, banii nu au ajuns unui stat din ce în ce mai gonflat, birocratizat și ineficient, obligând Guvernele țării să apeleze la împrumuturi atât de pe piața internă, cât și externă pentru a-și susține politicile populiste. Datoria totală externă a României s-a dublat în această perioadă de referință: de la 41 miliarde euro în 2006 la peste 100 miliarde euro în 2018.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10710 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2019 20:07

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1159028

Autentificare