Joi, 23 Aprilie 2020 00:00

Când începe școala?! Anunțul făcut de ministrul Educației

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sute de mii de elevi, părinţi şi profesori vor să ştie când va reîncepe şcoala în România. Cele mai noi detalii despre acest subiect fierbinte vin chiar de la ministrul Educaţiei.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a oferit detalii despre un subiect extrem de fierbinte pentru sute de mii de elevi, părinţi şi profesori: reînceperea şcolii. Ministrul spune că, din păcate, nu poate avansa o dată exactă, însă planul este ca elevii să se întoarcă la şcoală în momentul încheierii stării de urgenţă.

„Specialiștii au evaluat mai multe scenarii care țin seama de situația îmbolnăvirii cetățenilor cu coronavirus. Așteptăm să vedem care sunt deciziile Comitetului pentru situații speciale de urgență și, în funcție de ce ni se comunică, vom face publice scenariile. Preconizăm să începem cursurile în momentul în care se încheie starea de urgență. Așteptăm să vedem dacă acel moment este unul prielnic astfel încat sănătatea copiilor să nu fie pusă în pericol.

Nu putem avansa o dată, dar în momentul în care Comitetul pentru situații speciale de urgență ne comunică faptul că nu este niciun pericol ca elevii să se îmbolnăvească, atunci vom începe cursurile”, a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării.
Când vor da elevii Bacul şi evaluarea naţională?

Monica Anisie oferă detalii şi despre planurile privind evaluarea naţională şi bacalaureatul din acest an. Cel mai probabil, ele vor fi susţinute în luna iulie, spune ministrul.

„Preconizăm pentru luna iulie atât examenul de evaluare națională, cât și examenul de bacalaureat. Nu vorbim de o amânare, ci vorbim de un calendar care să nu afecteze în niciun fel situația elevilor care sunt puși în fața unor examene naționale. Materia pentru examenul de bacalaureat și pentru evaluarea națională este cea realizată până la finalul semestrului I.

În orice situație, în orice scenariu, anul școlar se încheie. În toate statele europene, anul școlar se va încheia mai târziu”, a explicat Monica Anisie.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat o eventuală relaxare a măsurilor impuse în luna mai, după ce starea de urgență va lua sfârșit. Totodată, șeful statului a explicat ce înseamnă de fapt această relaxare.

Potrivit președintelui Iohannis, planul de relaxare va urma după încheierea stării de urgență, adica după data de 15 mai. Totuși, acest lucru se va întâmpla doar dacă numărul deceselor și persoanelor importante va scădea.

Todată, șeful statului a atras atenția că acest lucru se va întâmpla doar dacă „respectăm cu toţii măsurile impuse de autorităţi”.

„Este timpul să ne gândim la ceea ce se numeşte un plan de relaxare atunci când condiţiile vor fi îndeplinite. Este acum în vigoare un decret pentru starea de urgenţă, care se termină pe data de 15 mai. După data de 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese (…) scade, dacă noi respectăm cu toţii măsurile impuse de autorităţi şi lucrurile merg înspre bine, este clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

„Relaxare înseamnă că autoritățile se vor implica mai puțin în viața fiecăruia și atunci responsabilitatea revine mai mult decât acum fiecăruia dintre dumneavoastră. Fiecare dintre noi va fi mai responsabil în privința chestiunilor care îl privesc direct”, a adăugat Iohannis.

Citit 7233 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1135338

Autentificare