Joi, 11 August 2022 10:15

40 de copii cu dizabilități din Curtea de Argeș vor participa la activități de integrare socială în cadrul proiectului CEZ, Generatorii de Bine

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din 01 septembrie, CEZ și Asociația Cultural – Creștină „Aripi de Înger” din Curtea de Argeș încep proiectul „Copiii sunt viitorul, noi suntem modelatorii” cu scopul de a crea un climat psihologic normal pentru integrarea copiilor cu dizabilități în societate. 

Activitățile și atelierele de dezvoltare personală vor fi adaptate nevoilor pe care le au copiii cu autism, hiperkinezie, sindrom Down și alte dizabilități.

Cum vom face magie la Curtea de Argeș?

Partenerii implicați le-au pregătit copiilor cu vârste între 6 și 16 ani o serie de activități:

o tabără de integrare socială „Oltenia, eterna Terra Nova”, care va fi organizată în perioada 01 – 04 septembrie la Drobeta-Turnu Severin;

cursuri de gătit, modelaj în lut, traforaj, pirogravură, pictură și formare ca mici meșteri populari la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș;

cursuri de teatru, dans și poezie la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu”, Curtea de Argeș;

un curs de programare și robotică.

Vom reveni cu detalii și fotografii de la activități pentru a vă oferi un loc în culisele bucuriei copiilor.

De ce generăm bine? 

Generatorii de Bine este răspunsul CEZ la nevoile comunității, dar și provocarea lansată an de an angajaților companiei de a produce o schimbare pozitivă în comunitatea din care fac parte. Proiectul presupune înscrierea unor idei care vizează domenii precum sănătatea și wellbeing-ul, educația, mediul și dezvoltarea regională, iar 8 proiecte sunt selectate anual și beneficiază fiecare de câte 5000 de euro pentru implementare.

„Energia vine întotdeauna de la oameni. Este crezul care ne îndeamnă să căutăm tot timpul oportunități de dezvoltare reale pentru membrii comunității. Este și motivația echipei câștigătoare, voluntar și partener ONG deopotrivă, care de această dată au fructificat această ocazie pentru a le oferi copiilor cu dizabilități condiții normale de viață.”, a fost mesajul transmis de Ondrej Safar - CEO CEZ România. 

„Acești copii sunt vulnerabili, au nevoie de terapii costisitoare și de bunătate. De aceea, ne dorim să le oferim ce au nevoie prin intermediul unor ateliere de dezvoltare personală, a programelor de socializare și a activităților educative. Nu există fericire mai mare decât să ştii că ai făcut viaţa cuiva mai bună. Cu pași mici suntem tot mai aproape de misiunea noastră de a transforma lumea într-un loc magic.”, ne-a transmis Mădălina Fotache, Președintele Asociației Cultural – Creștină „Aripi de Înger”.

Unde am mai generat #energiepentrubine în 2022?

Până acum, alte 2 inițiative Generatorii de Bine s-au implementat în județele Olt și Mehedinți unde bunătatea s-a transformat în impact pozitiv:

„Curtea cu tei” a fost inaugurată la Colegiul Național „Ion Minulescu” și a găzduit Festivalul de teatru „JOC”, o tradiție pentru tinerii pasionați de artă. Puteți afla mai multe detalii aici: https://bit.ly/3SgpJUe 

Tabăra „Generatorii de Bine”, organizată alături de Asociația The Social Incubator – un pas spre viața de adult în perioada 25 – 29 iulie, la Grădina de Corzi și Aventură Eșelnița pentru 15 tineri din sistemul de protecție a copilului. Mai multe detalii aici:   https://bit.ly/3SoVvOQ 

Poveștile cu #energiepentrubine pot fi regăsite pe platforma cu același nume - https://energiepentrubine.ro/.  

Citit 1586 ori