Vineri, 04 Februarie 2022 07:41

Adevărul despre creșterea vârstei de pensionare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La momentul actual există discuții contradictorii pe tema vârstei de pensionare între PNL și PSD. Ministrul Muncii, Marius Budăi, nu e de acord cu propunerea liberală de prelungire a vârstei de pensionare. Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă are o altă variantă.

Marius Budăi susține că la momentul actual există posibilitatea ca o persoană să poată munci, dacă dorește până la vârsta de 70 de ani și să nu încaseze pensia. El a subliniat faptul că se poate discuta despre o creștere a bonificației în acest sens, dar în niciun caz despre o majorare a vârstei de pensionare.

Totodată, ministrul a subliniat faptul că speranța la viață în România este mult prea scăzută față de restul Europei, iar o astfel de măsură ar fi una fără precedent.

„Posibilitatea ca o persoană să rămână în câmpul muncii există și acum în lege, poate opta, bineînțeles, există și o bonificație dacă rămâne doar în serviciu și nu încasează pensia.

Putem discuta dacă mărim sa nu acea bonificație. În acest moment, și din cauza faptului că speranța de viață în România este scăzută mult sub media UE, nu susținem acest proiect”, a declarat Ministrul Muncii, Marius Budăi. 

De cealaltă parte, premierul Nicolae Ciucă declara miercur că Executivul nu își va asuma un proiect privind creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani. Declarațiile premierului vin după ce liderii PNL au discutat marți, în ședința partidului, să susțină proiectul elaborat anul trecut de guvernul Cîțu, trimis în Parlament, care prevede posibilitatea ca o persoană să rămână opțional în câmpul muncii până la 70 de ani.

Totodată, premierul a subliniat faptul că este vorba doar despre o opțiune pentru cei care vor să muncească până la vârsta de 70 de ani, adăugând că Guvernul nici nu a discutat și nici nu are în plan să își asume răspunderea pentru creșterea vârstei de pensionare.

„Pentru că am avut câteva semnale legate de o asumare la nivelul guvernului referitor la prelungirea vârstei de pensionare la 70 de ani aș vrea să vă anunț că nu este deloc adevărat, nici nu am avut o discuție la nivelul acesta. Este vorba despre o posibilitate ca benevol, dacă cineva dorește, să rămână în activitate până la 70 de ani. Guvernul nu a discutat și nu poate să își asume răspunderea pe un astfel de demers”, a declarat prim-ministrul.

Citit 1614 ori